Cu ocazia celei de-a cincea aniversări a Acordului pentru climă de la Paris, activista suedeză Greta Thunberg a criticat vineri "obiectivele ipotetice şi îndepărtate" şi "promisiunile goale" ale politicienilor, îndemnând omenirea încă o dată să acţioneze imediat, cu prilejul unei noi zile de acţiuni organizate de mişcarea ei, Fridays for Future, anunţate pentru vineri, informează AFP. După semnarea pe 12 decembrie 2015 a acelui acord, "multe lucruri s-au întâmplat, dar acţiunea necesară încă nu se vede la orizont (…) ne avântăm în continuare într-o direcţie greşită", a declarat adolescenta de 17 ani într-o înregistrare video de trei minute, publicată pe reţelele de socializare. "Obiective îndepărtate şi ipotetice au fost fixate, mari discursuri au fost susţinute, dar atunci când e vorba de o acţiune imediată, de care avem nevoie, ne aflăm încă în etapa de negare completă şi ne pierdem timpul cu noi ambiguităţi legislative, cuvinte goale şi contabilitate creativă", a acuzat tânăra activistă suedeză. Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au pus de acord vineri pentru a creşte obiectivul UE în privinţa reducerii gazelor cu efect de seră până în 2030 – vizând o reducere de "cel puţin 55%" în raport cu nivelul din 1990, contra procentului de 40% prevăzut anterior. Promotoarea mişcării Fridays for Future cere cu regularitate impunerea unor obiective în privinţa emisiilor anuale încă de acum, nu a unor obiective la orizontul anilor 2030 sau 2050, care fac obiectul celor mai multe discuţii şi negocieri internaţionale asupra gazelor cu efect de seră. În pofida angajamentului semnat la Paris pentru a limita creşterea temperaturii globale cu cel mult 2 grade Celsius – sau, dacă va fi posibil, cu 1,5 grade Celsius – în raport cu era preindustrială, omenirea continuă să se îndrepte spre o încălzire cu 3 grade Celsius, a avertizat miercuri Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), subliniind că scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră provocată de pandemia de COVID-19 ar avea "un efect nesemnificativ". "Dacă veţi citi cele mai multe articole ştiinţifice disponibile, veţi înţelege că această criză climatică şi ecologică nu va putea fi rezolvată fără o schimbare a sistemului. Nu mai este doar o opinie, este un fapt", a afirmat Greta Thunberg în acelaşi mesaj video publicat joi seară, cu câteva ore înainte de o nouă zi de acţiuni organizate vineri de mişcarea Fridays for Future. Această mişcare solicită în primul rând ca obiectivul de creştere cu cel mult 1,5 grade Celsius a temperaturii globale să fie reţinut în negocierile internaţionale şi ca acest criteriu să devină "non-negociabil". Conform unei hărţi online, mişcarea înfiinţată de activista suedeză recenzează 2.500 de acţiuni prevăzute în lumea întreagă, inclusiv numeroase evenimente organizate exclusiv în format online din cauza pandemiei de COVID-19. AGERPRES/(AS – autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Acasă Stiri Internationale Planeta VIDEO Greta Thunberg critică ”promisiunile goale”, la cinci ani după semnarea Acordului...
VIDEO Greta Thunberg critică ”promisiunile goale”, la cinci ani după semnarea Acordului pentru climă de la Paris
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.