Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri că Municipalitatea va beneficia de 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului, pentru intervenţiile necesare în această iarnă, în urma avariilor de la reţeaua de termoficare. "20 de milioane de lei. E vorba de bani care vin la primărie, primăria îi dă la Termoenergetica – fostul RADET. Termoenergetica are deja contracte cu operatori privaţi, exact pentru mentenanţa reţelei de transport a agentului termic şi banii aceştia vor fi folosiţi pentru a interveni mai repede la avarii", a arătat Nicuşor Dan. El a menţionat că banii vor fi utilizaţi pentru reparaţii minore, în urma avariilor şi că nu este vorba despre intervenţii majore. "Nu poţi să înlocuieşti o sută de metri de conductă, pentru că laşi un număr de blocuri, o săptămână-două, fără apă caldă, ceea ce nu se poate iarna. Vara se poate, oamenii înţeleg că ai de făcut nişte lucrări, dar iarna nu se poate", a spus Nicuşor Dan, la Palatul Victoria. Conform edilului general, în această iarnă ar urma să se producă sute de avarii la reţeaua de termoficare, de ordinul a 10 – 20 zilnic. "Într-un an – date oficiale – noi am avut 1.700 de avarii – în cursul anului 2019. Acum, acest indicator al apei de adaos ne spune că suntem cu 50% mai rău decât în 2019. Deci, în iarna asta o să avem din nou sute de avarii, de ordinul 10 – 15 – 20 pe zi. Chestiunea este că, existând mai multe echipe, o să intervenim la avarii mai repede. Şi, mai mult, în anumite zone pe care le ştim că au probleme putem să intervenim preventiv. Acesta este pasul înainte pe care l-am făcut", a subliniat Nicuşor Dan. Premierul interimar Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul va aloca fondurile necesare pentru suplimentarea la nivelul Capitalei a echipelor de intervenţie implicate în mentenanţa reţelelor de distribuţie de apă caldă şi căldură pentru a scurta timpul în care bucureştenii sunt lipsiţi de acest serviciu. AGERPRES/(A – autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Acasă Stiri Nationale Administratie Nicuşor Dan: 20 de milioane de lei – fonduri suplimentare pentru reparaţii...
Nicuşor Dan: 20 de milioane de lei – fonduri suplimentare pentru reparaţii la reţeaua de termoficare
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.