Chindia Târgovişte a terminat la egalitate cu FC Viitorul Constanţa, 1-1 (0-1), sâmbătă seara, pe teren propriu, la Giurgiu, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii I de fotbal. Viitorul, la primul meci al lui Mircea Rednic pe banca tehnică, a deschis scorul prin Gabriel Iancu (14), cu un şut deviat. Echipa constănţeană a rămas în zece oameni din min. 36, când portarul Valentin Cojocaru a fost driblat de Daniel Popa, scăpat pe contraatac, şi a ales să îl placheze, primind cartonaşul roşu. Chindia a pus stăpânire pe joc în repriza secundă şi a reuşit egalarea în min. 63, prin Daniel Florea. Echipa pregătită de Emil Săndoi a trecut pe lângă golul victoriei în min. 88, când Marius Martac a reluat în bară din doar câţiva metri, cu poarta goală. Chindia se află la al treilea meci consecutiv fără victorie, un eşec şi două egaluri. Viitorul venea după o înfrângere cu Academica Clinceni (0-1), meciul cu FC Hermannstadt fiind amânat. AFC Chindia Târgovişte – FC Viitorul Constanţa 1-1 (0-1), Stadion ''Marin Anastastovici'' – Giurgiu Au marcat: Daniel Florea (63), respectiv Gabriel Iancu (14). Cartonaş roşu: Valentin Cojocaru (FC Viitorul, 36). Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitri asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Alexandru Vodă (Alba Iulia); arbitru de rezervă: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov) Observatori: Andrei Ioniţă (Bucureşti) – CCA, Imilian Şerbănică (Bragadiru) – LPF AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: (c) Viitorul FC/facebook