Deputatul Luminiţa Maria Jivan, fost preşedinte al PSD Caraş-Severin, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA – Serviciul teritorial Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii unei persoane care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei un om de afaceri, administrator al unei societăţi comerciale, acuzat de complicitate la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii unei persoane care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000). Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada noiembrie 2019 – ianuarie 2020, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, Luminiţa Jivan ar fi promis celuilalt inculpat, om de afaceri care oferta în cadrul unei proceduri de achiziţii publice de lucrări de reabilitare a străzilor dintr-un oraş din judeţul Caraş Severin, că se va prevala de ascendentul avut asupra primarului (martor) în virtutea ierarhiei interne de partid şi îl va determina să atribuie contractul societăţilor controlate de omul de afaceri. Pe lângă funcţia deţinută în partid, Luminiţa Jivan s-ar fi bazat şi pe faptul că ar fi contribuit la asigurarea finanţării lucrărilor ce urmau a fi făcute de primărie prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI). Promisiunea ei ar fi fost făcută în considerarea faptului că omul de afaceri s-ar fi obligat să ofere sume de bani organizaţiei locale a partidului, condusă de inculpată, respectiv ca acelaşi inculpat să finanţeze campanii locale de presă favorabile partidului politic, având ca scop obţinerea unor avantaje electorale. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. AGERPRES/(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Deputatul Luminiţa Jivan, trimisă în judecată de DNA
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.