Preşedintele Klaus Iohannis are consultări luni la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în viitorul Parlament, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru. UPDATE ORA 12.24 Consultări la Cotroceni/Ciolacu, despre discuţiile cu şeful statului: Am vorbit numai de varianta unui Guvern de uniune naţională Sursa foto: www.presidency.ro Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că a propus, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni, un Guvern de uniune naţională cu premier Alexandru Rafila. Potrivit lui Ciolacu, preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că propunerea PSD de premier în persoana lui Alexandru Rafila este una ''onorabilă". UPDATE ORA 12.05 Consultări la Cotroceni/ Au început discuţiile preşedintelui Iohannis cu delegaţia PNL Sursa foto: www.presidency.ro Preşedintele Klaus Iohannis a început, luni, la Palatul Cotroceni, consultările cu delegaţia PNL în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru. Delegaţia PNL este formată din liderul formaţiunii, Ludovic Orban, premierul propus, Florin Cîţu, prim-vicepreşedinţii partidului Raluca Turcan şi Rareş Bogdan, precum şi liderul organizaţiei judeţene Prahova, Iulian Dumitrescu. Sursa foto: www.presidency.ro UPDATE ORA 11.05 Consultări la Cotroceni/ Au început discuţiile preşedintelui Iohannis cu delegaţia PSD Sursa foto: www.presidency.ro Preşedintele Klaus Iohannis a început, luni, la Palatul Cotroceni, consultările cu delegaţia PSD în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru. "Tema discuţiei de astăzi este evidentă. Doresc să ştiu opinia dumneavoastră despre formarea unei majorităţi, o variantă, doi – despre formarea unui Guvern şi alte probleme pe care doriţi să mi le prezentaţi", a spus Iohannis în debutul consultărilor. Sursa foto: www.presidency.ro UPDATE ORA 10.46 Consultări la Cotroceni/ Ciolacu: Preşedintele trebuie să accepte nominalizarea PSD pentru funcţia de prim-ministru Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că şeful statului trebuie să înţeleagă că ''a pierdut" alegerile parlamentare şi trebuie să accepte nominalizarea social-democraţilor pentru funcţia de prim-ministru. "Mergem astăzi la Cotroceni cu mandat clar dat de către români. Electoratul a sancţionat fosta guvernare condusă de domnul Orban şi de domnul preşedinte Iohannis. Domnul preşedinte Iohannis, astăzi, trebuie să înţeleagă faptul că a pierdut aceste alegeri şi trebuie să accepte nominalizarea PSD, în persoana domnului profesor doctor Alexandru Rafila, să fie viitorul prim-ministru desemnat. O să îi înmânăm domnului preşedinte şi programul PSD de guvernare. Sunt ferm convins că va găsi calea în acest program de guvernare şi de a-l desemna pe domnul Rafila prim-ministru", a spus Ciolacu, la sediul PSD, înainte de a pleca la Palatul Cotroceni pentru consultările cu şeful statului. ORA 07.00 Luni – consultări la Cotroceni cu partidele parlamentare pentru desemnarea viitorului premier Preşedintele Klaus Iohannis va discuta luni, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în viitorul Parlament, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Şeful statului i-a invitat la consultări pe reprezentanţii PSD, PNL, ai Alianţei USR PLUS, Alianţei pentru Unirea Românilor şi UDMR, dar şi pe cei ai minorităţilor naţionale. Consultările vor avea loc după următorul program: * Partidul Social Democrat (PSD) – ora 11,00; * Partidul Naţional Liberal (PNL) – ora 12,00; * Alianţa USR PLUS – ora 13,00; * Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) – ora 14,00; * Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) – ora 15,00; * minorităţile naţionale reprezentate în Parlament – ora 16,00 *** Consultările au loc după alegerile parlamentare din 6 decembrie, când, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central, au intrat în viitorul Legislativ PSD, PNL, Alianţa USR PLUS, AUR, UDMR şi reprezentanţii minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară. Potrivit articolului 103 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Prim-ministrul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa preşedintelui României, jurământul. Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului. *** * Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că va participa la consultările cu şeful statului, Klaus Iohannis, propunerea social-democraţilor pentru funcţia de premier fiind medicul Alexandru Rafila. "Luni suntem primul partid invitat la Cotroceni. Voi merge însoţit de colegii mei. Nu voi putea să fiu însoţit de domnul profesor Rafila, deoarece în continuare este în izolare la domiciliu", a anunţat Ciolacu, joia trecută, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD. Din delegaţia PSD care va participa la consultările de la Cotroceni fac parte Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea şi Vasile Dîncu. * Liberalii merg la consultările de la Cotroceni cu propria propunere de premier – actualul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu. Delegaţia PNL pentru consultările de la Palatul Cotroceni va fi compusă din liderul formaţiunii, Ludovic Orban, premierul propus, Florin Cîţu, prim-vicepreşedinţii Raluca Turcan şi Rareş Bogdan. Vor mai fi prezenţi la consultări şi secretarul general al formaţiunii, deputatul Robert Sighiartău, precum şi liderul organizaţiei judeţene Prahova, Iulian Dumitrescu. * Dan Barna, Dacian Cioloş, Dragoş Tudorache, Cătălin Drulă şi Cosette Chichirău vor reprezenta Alianţa USR PLUS la consultările de luni de la Palatul Cotroceni. De altfel, liberalii negociază cu USR PLUS şi UDMR formarea unei coaliţii de guvernare. Până acum, Alianţa USR PLUS a avut şi ea o propunere de prim-ministru – pe europarlamentarul Dacian Cioloş. Liderii PNL, USR PLUS şi UDMR s-au întâlnit, săptămâna trecută, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, iar sâmbătă reprezentanţii acestor formaţiuni au început negocierile pentru formarea coaliţiei de guvernământ. Duminică, purtătorul de cuvânt al UDMR, Hegedus Csilla, anunţa că runda de negocieri cu reprezentanţii PNL şi USR PLUS de la Vila Lac s-a încheiat, în condiţiile în care nu s-a putut conveni asupra persoanei premierului, astfel încât liberalii şi USR PLUS îşi vor prezenta candidaţi proprii pentru funcţia de prim-ministru la consultările convocate la Palatul Cotroceni. * Şi Alianţa pentru Unirea Românilor va merge luni, la Palatul Cotroceni, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis pentru desemnarea viitorului premier. Din delegaţie fac parte George Simion, Claudiu Târziu, Ringo Dămureanu, Dan Tanasă, Diana Şoşoacă. Duminică, George Simion, copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, spunea că AUR va revoluţiona clasa politică românească şi nu va face alianţă sau coaliţie "nici cu stânga, nici cu dreapta". * Varujan Pambuccian, reprezentantul Uniunii Armenilor din România, a anunţat că va participa luni la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, unde va prezenta priorităţile şi proiecţiile minorităţilor naţionale pentru următorii patru ani. El a declarat, pentru AGERPRES, că, pentru a se discuta susţinerea unei coaliţii de guvernare, trebuie constituit noul grup al minorităţilor naţionale din Parlament. "Mai degrabă vom discuta cu preşedintele lucruri mari, care ne interesează, chestiuni de proiecţii pentru următorii patru ani. Să vedem acum ce va propune preşedintele, pentru că dânsul ne-a invitat, dânsul are iniţiativa'', a precizat Varujan Pambuccian. AGERPRES/(AS – autori: Georgiana Tănăsescu, Florentina Peia, Dana Piciu, editori: Andreea Rotaru, Georgiana Tănăsescu, Florin Marin, imagine: Administraţia Prezidenţială, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editori online: Anda Badea, Ady Ivaşcu) * LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei. Citiţi şi: Consultările preşedintelui cu partidele parlamentare în vederea desemnării premierului (2014-2020) Parlamentare2020/BEC – rezultate finale Senat: PSD – 1.732.289 de voturi, PNL – 1.511.227 de voturi