Cea de-a 250-a aniversare a naşterii compozitorului Ludwig van Beethoven va fi marcată joi printr-un concert care include Simfonia Nr. 5, dirijată de Daniel Barenboim şi interpretată de West-Eastern Divan Orchestra, informează DPA. Concertul se va desfăşura în Opera din Bonn în absenţa spectatorilor şi va fi transmis la televiziune, radio şi în online. ''Nu pot decât să sper că va funcţiona'', a declarat miercuri dirijorul şi pianistul în vârstă de 78 de ani, în Bonn, oraşul natal al lui Beethoven. În cadrul aceluiaşi eveniment, Barenboim va interpreta şi dirija Concertul pentru pian nr. 3, de Beethoven. Data exactă a naşterii compozitorului Ludwig van Beethoven nu este cunoscută, dar există documente care atestă că a fost botezat pe 17 decembrie 1770 şi, drept urmare, se presupune că s-a născut în ziua precedentă. Foto: (c) FRIEDEMANN VOGEL / EPA Compozitorul şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă la Vienna, unde a decedat în 1827. Concertul de joi, în cadrul căruia preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, urmează să rostească un discurs înregistrat în prealabil, trebuia să fie evenimentul care încheie anul jubiliar Beethoven, dar, din cauza amânării unor evenimente din programul aniversare, seria de concerte va continua şi pe parcursul anului următor. Parlamentul European l-a omagiat de asemenea pe Beethoven – compozitorul ''Odei bucuriei'', pe versurile poetului german Friedrich Schiller, imnul oficial al blocului comunitar – miercuri, la începutul sesiunii plenare din Bruxelles. Foto: (c) FRIEDEMANN VOGEL / EPA Oda a fost interpretată de ansambul de muzică de cameră Oxalys, din Bruxelles, şi transmisă video în Parlamentul European.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea, editor online: Anda Badea)