Membrii desemnaţi să reprezinte societatea civilă în Consiliul Economic şi Social (CES) şi cele 13 organizaţii susţinătoare condamnă decizia premierului interimar, Nicolae Ciucă, de eliminare din lista de persoane desemnate a Adrianei Radu, preşedinta asociaţiei Sexul versus Barza, şi îi solicită acestuia revenirea asupra respectivei hotărâri. Coaliţia pentru Egalitate de Gen susţine, într-un comunicat de presă, că Adriana Radu este singura candidată câştigătoare care nu a fost desemnată în Plenul CES, ceea ce indică respingerea de către Guvern a prezenţei unei voci de sprijinire a drepturilor femeilor şi egalităţii de gen, în contextul în care România înregistrează printre cele mai mari rate de graviditate în rândul minorelor, de violenţă domestică împotriva femeilor, o atitudine laxă a sistemului de justiţie faţă de abuzurile fizice, psihice şi sexuale împotriva acestora şi multiple alte atacuri împotriva drepturilor femeilor şi a minorităţilor sexuale. "Membrii desemnaţi să reprezinte societatea civilă în CES care au câştigat procesul electoral organizat la nivelul societăţii civile în acest sens şi cele 13 organizaţii susţinătoare condamnă decizia de eliminare din lista de persoane desemnate a Adrianei Radu, preşedinta asociaţiei Sexul versus Barza, susţinută de Coaliţia pentru Egalitate de Gen, şi vă solicită revenirea asupra deciziei şi numirea ei în Plenul CES. Desemnarea reprezentanţilor societăţii civile în Consiliul Economic şi Social a fost realizată în 2020 în baza unor alegeri libere, printr-un proces transparent şi public în care fiecare ONG care s-a înregistrat pe platforma de vot – www.votong.ro şi a dovedit funcţionarea legală a putut să înscrie candidaţi şi să voteze. Guvernul României a recunoscut procesul şi s-a implicat prin desemnarea preşedintelui Comisiei Electorale, cu rol de supervizare, comisie care a validat rezultatele prin care 14 reprezentanţi ai ONG-urilor au câştigat alegerile", precizează reprezentanţii Coaliţiei pentru Egalitate de Gen, într-o scrisoare deschisă adresată premierului interimar. Conform sursei citate, "acest act este cu atât mai revoltător cu cât una dintre persoanele desemnate – Horia Nicolescu Mihai, din partea Asociaţiei pentru Securitate la Incendii – nici măcar nu a candidat în cadrul procesului electoral menţionat şi nu pare a îndeplini criteriile minimale stabilite cu acordul Guvernului pentru candidaţi, având ultimul bilanţ contabil depus în 2016 şi nefiind disponibile public informaţii despre eventualele proiecte desfăşurate în ultimii ani". De altfel, Guvernul şi-a asumat prin comunicatul de presă emis referitor la participarea la procesul electoral menţionat că va numi reprezentanţi ai societăţii civile dintre candidaţii înscrişi pe platformă, prin urmare numirea de persoane care nu au participat la proces este o încălcare directă a propriei asumări. Cei de la CEG mai precizează, conform unui extras dintr-un comunicat de presă al Secretariatului General al Guvernului că, "în urma validării propunerilor de candidaţi de către Comisia Electorală şi a votului exprimat de societatea civilă, lista completă a candidaţilor împreună cu numărul de voturi primite de fiecare candidat vor fi comunicate Secretariatului General al Guvernului nu mai târziu de 4 decembrie pentru a servi ca listă din care vor fi numiţi de către domnul Prim-ministru reprezentanţii în CES ai societăţii civile". Totodată, mai spun cei de la CEG, a fost desemnat şi Andrei Botez, candidat susţinut de Asociaţia Frends pentru Dezvoltare, care a avut votul a 90 de organizaţii, mai puţin de o treime din cele 304 voturi exprimate pentru Adriana Radu. Acest lucru este important şi în contextul în care din categoria "Organizaţii profesionale, think-tank-uri" sunt alţi 2 candidaţi câştigători desemnaţi şi alte domenii precum sănătatea, mediul, drepturile persoanelor vârstnice, protecţia consumatorilor şi altele sunt reprezentate doar parţial sau, după caz, nu sunt reprezentate deloc, prin urmare nu este vorba de o desemnare care să acopere un domeniu neacoperit de câştigătorii procesului electoral. "În speranţa că actul menţionat este o eroare şi că Guvernul nu respinge egalitatea de gen şi nu este împotriva recunoaşterii şi respectării drepturilor femeilor, precum şi că acesta va înţelege să îşi respecte până la capăt propriile angajamente referitoare la acest proces, reprezentanţii desemnaţi ai societăţii civile în Plenul CES, câştigători ai procesului electoral de la nivelul societăţii civile, vă solicită, domnule prim-ministru, revenirea asupra deciziei şi numirea Adrianei Radu în locul domnului Horia Nicolescu Mihai. Totodată, susţinem modificarea legii astfel încât să fie clarificat rolul Guvernului de facilitare a procesului şi nu de decizie discreţionară asupra componenţei camerei reprezentanţilor societăţii civile în CES", conchid reprezentanţii Coaliţiei pentru Egalitate de Gen. AGERPRES/(AS – editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Preda) Sursa foto: SEXUL vs BARZA/Facebook