Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat, joi, la preluarea mandatului, că intenţionează să vină cu bicicleta la serviciu, dorind să instaleze şi un rastel la intrarea în sediul MTS. "Voi veni cu bicicleta la minister şi voi pune aici un rastel pentru biciclete, jos. Vom face un exerciţiu şi în ceea ce priveşte pe angajaţii ministerului", a declarat Novak, ciclist încă în activitate, care îşi doreşte să concureze la Jocurile Paralimpice de la Tokyo. Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO La începutul conferinţei de presă, Eduard Novak şi predecesorul său, Ionuţ Stroe, au oferit o imagine inedită, ajutându-i pe angajaţii ministerului să care o masă pentru microfoanele reporterilor. El a spus că s-a săturat ca românii să fie dezamăgiţi de rezultatele de la Jocurile Olimpice şi că şi-ar dori ca acest lucru s se schimbe: ''Pentru mine este o prioritate să avem o strategie, nu putem deveni campioni fără asta. Anul viitor avem Jocurile Olimpice, Campionatul European de fotbal şi îmi doresc ca toţi acest sportivi să aibă tot ce au nevoie să se pregătească în cele mai bune condiţii. Ca sportiv şi om de sport m-am săturat, de foarte mulţi ani, ca după fiecare ediţie a Jocurilor Olimpice să fim dezamăgiţi. Toţi ne aducem aminte de vechile performanţe, îmi doresc ca anul viitor acest lucru să se schimbe. Vreau să creăm un sistem în care sportul românesc să prindă iarăşi aripi şi să prindă credinţă. Sunt foarte multe federaţii care demonstrează astăzi că se poate". ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO "Sunt foarte onorat şi respect această poziţie pe care am dobândit-o de ieri, îi mulţumesc lui Ionuţ Stroe pentru că în cele mai grele perioade ale sportului românesc şi-a dat toată silinţa şi a muncit foarte mult. Ştiu că a fost foarte-foarte greu. Cred că sportul românesc are o şansă extraordinar de mare în această perioadă şi sper că în 2021 pandemia în mare parte se va termina şi vom putea să ne desfăşurăm activităţile aşa cum ne dorim. Sunt un om de sport, cunosc foarte bine acest domeniu şi am foarte mare experienţă, îmi place să lucrez sub presiune, ştiu că o să fie de toate, vor fi greşeli, acuzaţii, însă cel mai important este că îmi doresc să las ceva în urma mea, peste 20 de ani să spună cineva că acest lucru bun se întâmplat pentru că Novak a schimbat ceva atunci", a completat Novak. Referitor la bugetul MTS pe anul viitor, Novak şi-ar dori ca suma alocată să fie măcar la nivelul celei din 2020: "Îmi doresc ca bugetul să fie măcar atât cât a fost anul acesta. Desigur o să mă zbat în perioada următoare să înţeleg cum funcţionează sistemul şi ce putem să facem să avem un buget din ce în ce mai mare, însă cred că problema sportului românesc nu constă doar în buget". Nou ministru al Tineretului şi Sportului a afirmat că îşi doreşte să acorde o atenţie mai mare sportivilor cu dizabilităţi, care pot fi un exemplu pentru societate. "Sunt o persoană cu dizabilitate şi consider că integrarea persoanelor cu dizabilitate în cadrul sportiv este una foarte importantă. Consider o prioritate să reuşim să avem toate bazele sportive accesibile pentru persoanele cu dizabilităţi, să ne dăm seama că sunt nişte modele pentru noi. Acest segment este unul foarte important şi va fi o prioritate pentru noi", a mai spus Eduard Novak. Întrebat dacă Ungaria poate constitui un model pentru România în ceea ce priveşte dezvoltarea sportului, ţara vecină acordând o atenţie sporită în ultima perioadă acestui sector, Novak a spus: "Ungaria poate fi un model pentru România în ceea ce priveşte dezvoltarea sportului. Trebuie să ne orientăm după modele similare, trebuie să conştientizăm faptul că nu avem un buget foarte mare. Spre exemplu, federaţia britanică de ciclism, pentru calificarea şi pregătirea sportivilor la Paris 2024, are 35 de milioane de lire sterline, deci noi trebuie să concurăm la un moment dat cu aceste ţări. Eu consider că trebuie să ne gândim strategic, să vedem care sunt sporturile unde putem obţine cele mai multe medalii, pentru că la sfârşit ajungem pe tabelul medaliilor. Trebuie să facem o prioritizare a acestor sporturi". ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO Noul ministru al Tineretului şi Sportului s-a declarat un fan al echipei de fotbal din Miercurea Ciuc, localitatea sa natală, FK Csikszereda, din Liga a II-a. Novak a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. Iniţial a practicat patinajul viteză, dar şi-a pierdut laba piciorului drept într-un accident rutier în 1996. Ulterior, a trecut la ciclism şi a devenit sportiv profesionist. Eduard Novak, care este preşedintele Federaţiei Române de Ciclism din 2013, a fondat o echipă profesionistă de ciclism în 2012, sub numele de Tuşnad Cycling Team, devenită între timp Novak Team (echipă continentală), iar recent a înfiinţat şi o academie de ciclism. Carol-Eduard Novak (44 ani) a cucerit medalia de aur la Jocurile Paralimpice din 2012, de la Londra, având şi două medalii de argint, la Jocurile Paralimpice de la Beijing 2008, respectiv Londra 2012. Palmaresul său cuprinde şi mai multe medalii la Mondialele de paraciclism. Recent, în 2019, a cucerit medalia de bronz la Mondialele de paraciclism pe şosea de la Emmen (Olanda), iar în februarie 2020, a obţinut trei medalii, una de argint şi două de bronz, la Campionatele Mondiale de paraciclism pe velodrom de la Milton (Canada). AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu) Citeşte şi: * VIDEO Membrii Guvernului Cîţu au depus jurământul de învestitură * LIVE UPDATE VIDEO Plen reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului Florin Cîţu * LIVE UPDATE Miercuri – proceduri de învestitură pentru guvernul condus de premierul desemnat Florin Cîţu * Eduard Novak, propus ministru al Tineretului şi Sportului (fişă biografică)
Acasă Stiri Nationale Sport Intern Eduard Novak: Voi veni cu bicicleta la minister, voi monta un rastel...
Eduard Novak: Voi veni cu bicicleta la minister, voi monta un rastel la sediul MTS
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.