Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 6.520 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.046.950 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, joi, Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit GCS, structurile abilitate ale Poliţiei au constatat, marţi, două infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 352 Cod penal. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.940 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 483 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. MAI a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. GCS transmite să se ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să se apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor, valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Acasă Stiri Nationale Politic Coronavirus/GCS: 6.520 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore; valoarea totală...
Coronavirus/GCS: 6.520 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore; valoarea totală – 1.046.950 de lei
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.