Oraşul Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii în 2023, în urma deciziei de amendare a acţiunii Capitale Europene ale Culturii votată marţi de Consiliul UE, informează un comunicat al Ministerului Culturii transmis, miercuri, AGERPRES. "Consiliul UE a votat ieri, în unanimitate, Decizia de amendare a acţiunii Capitale Europene ale Culturii, marcând astfel finalizarea procesului legislativ pentru modificarea calendarului viitoarelor titluri, în contextul măsurilor şi restricţiilor impuse de pandemia COVID-19. Astfel, oraşele Galway (Irlanda) şi Rijeka (Croaţia), care şi-au amânat sau anulat evenimentele planificate în acest an, îşi vor continua acţiunile culturale până în 30 aprilie 2021", se arată în comunicat. Astfel, oraşele care ar fi trebuit să deţină titlul anul viitor vor fi reprogramate, Timişoara şi Elefsina (Grecia) urmând să fie Capitale Europene ale Culturii în 2023, alături de Veszprem (Ungaria), şi să organizeze evenimente culturale de amploare, în condiţii mai sigure pentru artiştii, turiştii şi cetăţenii europeni. Decizia va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, până la sfârşitul anului în curs, precizează sursa citată. "Momentul de astăzi reprezintă un nou început pentru ca Timişoara să devină Capitală Europeană a Culturii, în anul 2023. Imediat ce va fi pusă la punct legislaţia naţională, şi sper că se va întâmpla cât mai curând posibil, vom demara toate procesele necesare pentru ca acest proiect să fie, alături de Sibiu, o nouă carte de vizită pentru România. Va fi nevoie de o colaborare strânsă la nivel de autorităţi, între Ministerul Culturii, Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. Aşa cum am susţinut în timpul mandatului meu şi aşa cum experienţa ne-a demonstrat, parteneriatele sunt cele care pot asigura buna desfăşurare a acestui grandios proiect", a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii. Pentru proiectul Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023, Ministerul Culturii va aloca suma de 52 milioane de lei, din care vor fi finanţate proiectele culturale. Totodată, Ministerul Culturii va finanţa infrastructura culturală conform OUG 42/2019, se mai arată în comunicat. Comisia Europeană a propus în luna august amânarea anului în care Timişoara şi Elefsina (Grecia) vor deţine titlul de Capitale Europene ale Culturii, din 2021 în 2023, din cauza efectelor crizei provocate de coronavirus. Totodată, Comisia a propus amânarea din 2021 în 2022 a anului în care Novi Sad (Serbia) va deveni Capitală Europeană a Culturii, conform site-ului Executivului Uniunii Europene. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii în 2023
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.