Cinci persoane, printre care o fetiţă de trei ani, şi-au pierdut viaţa în Columbia într-un masacru atribuit luni de guvern gherilei Armata de Eliberare Naţională (ELN), notează AFP. Faptele s-au produs duminică în zona La Honda, regiune rurală din departamentul Bolivar (nord), a precizat pentru AFP serviciul de presă al acestei municipalităţi. Ministrul apărării, Carlos Holmes Trujillo, a declarat că, "potrivit unor versiuni", este vorba despre un "atac violent şi ţintit al ELN împotriva acestor persoane". Foto: (c) Luisa Gonzalez/REUTERS După ce a anunţat trimiterea unor forţe suplimentare de securitate în regiune, demnitarul columbian a promis o recompensă de până la 12.000 de dolari pentru orice informaţie care va permite arestarea criminalilor şi de până la 14.200 de dolari pentru "Santiago", numele de război al comandantului frontului Guillermo Ariza al ELN. Considerată ultima gherilă activă din Columbia după acordul de pace semnat cu FARC în 2016, ELN nu a revendicat deocamdată acest atac. Potrivit observatorului independent Indepaz, o fostă membră a FARC a fost ucisă în acest masacru (asasinarea simultană a cel puţin trei persoane, potrivit ONU), al 90-lea din acest an. Fondată în 1964 şi inspirată din revoluţia cubaneză, ELN numără circa 2.300 de luptători şi o vastă reţea de sprijin în zonele urbane. Columbia s-a confruntat în acest an cu unul din cele grave valuri de violenţă pe care le-a cunoscut după pacea cu FARC şi pe care guvernul îl atribuie grupărilor armate finanţate de traficul de droguri şi exploatarea minieră ilegală. Războiul intern din Columbia a făcut în mai mult de jumătate de secol peste nouă milioane de victime (morţi, dispăruţi şi deplasaţi). AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Acasă Stiri Internationale Politica Externa Columbia: Cinci morţi, printre care un copil, într-un masacru atribuit gherilei ELN
Columbia: Cinci morţi, printre care un copil, într-un masacru atribuit gherilei ELN
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.