Ioan Lazăr, fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu. Potrivit unui comunicat al DNA, transmis luni AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Mihail Popescu, la data faptei şef al Biroului achiziţii publice în cadrul Consiliului Judeţean Neamţ, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave şi a lui Ioan Lazăr, la data faptei manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, pentru complicitate la infracţiune. În acelaşi dosar, în faţa judecătorilor vor ajunge şi administratorul unei societăţi, dar şi un angajat al firmei, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave. Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 2012-2013, Mihail Popescu, în calitatea menţionată, beneficiind de ajutorul celorlalţi trei, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de lege în legătură cu desfăşurarea unei proceduri de licitaţie publică ce a vizat "Amenajare a blocului operator din cadrul SJU Neamţ". Concret, spun anchetatorii, între cei patru ar fi intervenit o înţelegere prealabilă în legătură cu desfăşurarea procedurii de achiziţie publică în scopul favorizării unei asocieri de firme controlată de cei doi oameni de afaceri. "În contextul menţionat, Mihail Popescu şi Ioan Lazăr ar fi permis implicarea celor doi oameni de afaceri atât la întocmirea documentelor premergătoare organizării procedurii de atribuire, prin care aceştia au stabilit preţul investiţiei, cât şi la activităţile specifice procedurii de licitaţie organizată de Consiliul Judeţean Neamţ. Acest fapt ar fi condus la câştigarea licitaţiei de către asocierea de firme prin participarea la procedură în calitate de unic ofertant şi la vătămarea intereselor unei alte societăţi comerciale, constând în îngrădirea accesului la procedura de achiziţie publică", se precizează în comunicat. Ulterior, arată procurorii, cei doi oameni de afaceri ar fi livrat Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ aparatură medicală cu 3.430.393 lei mai scumpă faţă de valoarea de achiziţie (5.109.011 lei), prin aceste demersuri creându-se Consiliului Judeţean Neamţ un prejudiciu în valoare de 3.430.393 lei, sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru societatea celor doi oameni de afaceri. Consiliul Judeţean Neamţ a transmis că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de menţionată, informează DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Acasă Stiri Nationale Politic DNA: Ioan Lazăr, fost manager al Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, judecat pentru...
DNA: Ioan Lazăr, fost manager al Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, judecat pentru abuz în serviciu
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.