Peste 150 de persoane au fost evacuate şi cel puţin cinci rănite după ce o alunecare masivă de teren şi noroi s-a produs miercuri dimineaţă în localitatea Ask, din sudul Norvegiei, avariind mai multe clădiri, au precizat poliţia şi presa locală, potrivit DPA. ''Sunt multe case în regiunea afectată'', le-a declarat reporterilor Roger Pettersen, conducătorul acţiunii de intervenţie a poliţiei. Pettersen a spus că nu se cunosc deocamdată detalii despre eventuale persoane dispărute şi că nu poate oferi informaţii suplimentare în ceea ce priveşte persoanele rănite. ''Condiţiile sunt dificile. Este întuneric, iar vremea este nefavorabilă'', a spus acesta, dar când se va face mai multă lumină va deveni mai uşor. Pettersen a mai precizat că au fost mobilizate toate resursele disponibile, inclusiv elicoptere. Echipele de intervenţie au fost trimise la faţa locului pentru a ajuta oamenii să evacueze zona. Foto: (c) FREDRIK HAGEN / EPA Oamenii evacuaţi au fost îndrumaţi către un hotel din apropiere, unde vor fi înregistraţi şi vor primi asistenţă, a spus Pettersen. Poliţia, care a fost alertată referitor la producerea alunecării de teren în jurul orei 4:00 a.m. (03:00 GMT), a declanşat o amplă operaţiune de salvare la care participă, printre altele, echipaje din forţele de ordine, serviciile de urgenţă şi Crucea Roşie. Ask este centrul administrativ al municipalităţii Gjerdrum, situate la o distanţă de circa 40 de kilometri nord-vest de Oslo. La locul producerii incidentului au sosit de asemenea geologi. Monica Maeland, ministru al Justiţiei şi Securităţii Publice, a spus că monitorizează situaţia.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Acasă Stiri Internationale Planeta O alunecare de teren de proporţii s-a produs în Norvegia; peste 150...
O alunecare de teren de proporţii s-a produs în Norvegia; peste 150 de persoane, evacuate
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.