Primele trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc din noul an vor avea loc duminică, 3 ianuarie, după ce la Tragerile Speciale Loto de Anul Nou de joi, 31 decembrie, Loteria Română a acordat câştiguri în valoare totală de peste 4 milioane de lei, potrivit unui comunicat al Loteriei Române, remis, vineri, AGERPRES. La Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 4,23 milioane lei (peste 868.800 de euro), iar la Noroc un report cumulat în valoare de peste 1,73 milioane lei (peste 357.000 de euro). La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 16,71 milioane lei (peste 3,43 milioane de euro) iar la categoria a ÎI-a se înregistrează un report în valoare de peste 77.600 de lei (aproximativ 16.000 de euro). La Noroc Plus, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 683.800 de lei (peste 140.400 de euro). La Loto 5/40 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 188.000 de lei (peste 38.600 de euro). La Super Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 64.600 de lei. La tragerea principală Loto 5/40 de joi, 31 decembrie, s-au înregistrat două câştiguri de categoria I a câte 126.659 lei la care se adaugă câte un autoturism Dacia Logan. Biletele norocoase au fost jucate la Braşov şi la Călăraşi. Totodată, la tragerea principala Joker, la categoria a II-a, s-a înregistrat un câştig în valoare de 77.695,87 lei. Biletul norocos a fost jucat la o staţie de plata SelfPay. De asemenea, la tragerea suplimentară Joker, la categoria a III-a, s-a înregistrat un câştig în valoare de 77.695,87 lei. Biletul norocos a fost jucat în Bacău. AGERPRES/(Editor: Florentina Cernat, editor online: Ady Ivaşcu)
Acasă Stiri Nationale Economic Intern Loteria Română: Report la Joker la categoria I de peste 3,43 milioane...
Loteria Română: Report la Joker la categoria I de peste 3,43 milioane de euro
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.