Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele privind acreditarea ambasadorilor români în Cehia, Iran şi Cambodgia. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, au fost acreditaţi: * Maria-Antoaneta Barta – în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Cehă, cu reşedinţa la Praga * Mirela-Carmen Grecu – în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Islamică Iran, cu reşedinţa la Teheran * Cristina Romila (ambasador în Republica Socialistă Vietnam) şi în calitate de ambasador plenipotenţiar al României în Regatul Cambodgiei – cu reşedinţa la Hanoi. AGERPRES/(AS – autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)