Şeful postului de poliţie Morunglav, rănit vineri într-un accident rutier în care au fost implicate maşina de poliţie şi o ambulanţă, a murit, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt. Poliţistul a decedat sâmbătă în jurul orei 11,00 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde era internat în stare gravă. Reprezentanţii IPJ Olt au transmis condoleanţe familiei şi au punctat că poliţistul avea o experienţă de 25 de ani, iar timp de 10 ani a fost şefului Postului de Poliţie Morunglav. "Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt deplânge stingerea din viaţă a colegului nostru, Niţu Fănel, în vârstă de 49 de ani, din cadrul Postului de Poliţie Morunglav. Vestea cumplitului accident de circulaţie din prima zi a acestui an ne-a zguduit pe toţi şi ne-a încărcat inimile de durere, tristeţe şi compasiune. De-a lungul carierei, cu o experienţă de 25 de ani, colegul nostru a îndeplinit activităţi în domeniul ordinii publice, iar pentru 10 ani a fost şeful Postului de Poliţie Morunglav. Pe această cale, aducem un ultim omagiu celui care a fost un bun coleg, trecerea sa în nefiinţă reprezentând o mare pierdere pentru instituţia noastră", se arată în mesajul IPJ Olt. Şefii posturilor de poliţie din Morunglav şi Bârza au fost răniţi, vineri, după ce au fost implicaţi într-un accident rutier pe DN 64, la Şopârliţa, în timp ce însoţeau un echipaj de la Ambulanţă care transporta un pacient cu comportament deviant. Maşina de poliţie şi ambulanţa au intrat în coliziune faţă – spate, după ce autosanitara ar fi oprit brusc din cauză că pacientul transportat ar fi devenit violent. "În urma unui apel prin SNUAU 112, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti împreună cu un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt au intervenit pentru a transporta la o unitate medicală o persoană al cărei comportament era deviant. Persoana violentă a fost transportată cu ambulanţa, iar echipajul de poliţie însoţea transportul, conform protocolului, având semnalele luminoase în funcţiune. Întrucât pacientul ar fi devenit violent, conducătorul ambulanţei a frânat brusc, moment în care echipajul poliţiei a intrat în coliziune faţă – spate cu acesta. Evenimentul s-a petrecut pe fondul unui carosabil uşor umed", a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu. În ambulanţă se aflau în momentul accidentului un ambulanţier, o asistentă şi pacientul pe care îl transportau. La locul accidentului au intervenit echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi de la Ambulanţă, persoanele implicate fiind transportate la spital, conştiente. Cei doi poliţişti implicaţi în accident au suferit mai multe traumatisme, fracturi, fiind operaţi, vineri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. AGERPRES/(AS – autor: Cristina Matei, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Olt: Şeful postului de poliţie Morunglav, rănit într-un accident rutier în timp ce se afla în misiune, a decedat
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.