Peste 1.500 de soluţii digitale de afaceri dedicate industriilor de retail, IT, cybersecurity şi marketing vor fi prezentate în cadrul celei de-a IX-a ediţii a expo-conferinţei "GoTech 2020: The New Reality", ce va avea loc online, în perioada 11 – 12 noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis AGERPRES, conferinţa va fi deschisă de către preşedintele României, Klaus Iohannis. Pe lista celor care au confirmat participarea în calitate de speakeri se mai află: Sabin Sărmaş – preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), precum şi reprezentanţi ai unor start-upuri de tehnologie, alături de oficiali din partea băncilor. Evenimentul este unul de referinţă pentru mediul de business din Europa Centrală şi de Est, la care vor participa peste 16.000 de profesionişti. De asemenea, organizatorii au pregătit experienţe noi în mediul online, cele mai noi soluţii tech şi o zonă expoziţională realizată cu ajutorul tehnologiei 3D, unde participanţii vor putea interacţiona oricând cu expozanţii companiilor multinaţionale şi locale. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu) Sursa foto: GoTech World/facebook.com