Actorul britanic Dave Prowse, care a interpretat legendarul personaj Darth Vader în prima trilogie a francizei Star Wars, a murit la 85 de ani "după o scurtă boală", a confirmat duminică agentul său, relatează EFE. Thomas Bowington, agentul actorului, a anunţat cu mare tristeţe că Prowse a murit sâmbătă dimineaţă, într-un mesaj postat pe contul său Facebook, în care a adăugat: "Forţa să fie cu tine, pentru totdeauna". Dave Prowse, care înainte de a intra în cinematografie a practicat culturismul în oraş Bristol, a fost distins cu ordinul MBE (Membru în Ordinul Imperiului Britanic) pentru rolul său din campania Green Cross Code Man, "un supererou" care promova siguranţa rutieră pe drumurile din Marea Britanie. Însă personajul care i-a adus celebritatea la nivel internaţional a fost cel al lui Darth Vader din celebra trilogie Star Wars, un rol pentru care a fost ales datorită fizicului său impunător – 1,98 metri înălţime – deşi accentul său british West Country nu a fost pe placul producătorilor, astfel încât el a fost dublat de actorul James Earl Jones. Agentul său a calificat decesul lui Prowse drept "o pierdere profundă şi cu adevărat dureroasă pentru milioane de fani din întreaga lume". Înainte de a-şi începe cariera în lumea filmului, Dave Prowse a reprezentat Marea Britanie în competiţia de haltere la Jocurile Commonwwealth la începutul anilor 1960. Se pare că regizorul primei trilogii Star Wars, George Lucas, l-a remarcat pe Prowse când l-a văzut interpretând un body-guard în filmul "A Clorckwork Orange" (1970), şi l-a chemat să dea o probă pentru rolurile lui Darth Vader şi Chewbacca. Însă chiar înainte de a-şi începe cariera de actor, Prowse şi-a oferit serviciile în cercurile de la Hollywood, ajutându-l de exemplu pe regretatul actor Christopher Reeve să se pregătească fizic pentru rolul lui Superman, devenind antrenorul său personal. Prowse şi-a făcut debutul pe marele ecran într-o parodie a filmului "Casino Royale", un opus din saga spionului britanic James Bond, din 1967, unde a jucat rolul monstrului Frankenstein, un rol pe care avea să-l interpreteze în alte două filme. El a avut şi mai multe apariţii în seriale de televiziune, considerate "cult", precum "The Saint Space" (1999) şi Doctor Who (1972), în care a jucat rolul minotaurului, . "Deşi a devenit faimos interpretând diferiţi monştri, pentru mine şi pentru toţi cei care l-am cunoscut şi am lucrat cu el, Dave era un erou al zilelor noastre", declarase Bowington, într-un interviu acordat postului BBC.AGERPRES/(AS – editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Anda Badea)