Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a anunţat joi încheierea unui contract de 86 de milioane de euro cu compania industrială elveţiană ClearSpace pentru o misiune de eliminare a deşeurilor spaţiale, care va fi lansată în 2025, relatează EFE. Misiunea, la care vor colabora şi companii din România, Polonia, Republica Cehă, Germania, Suedia, Marea Britanie şi Portugalia, doreşte să demonstreze o capacitatea tehnică şi comercială ce va permite menţinerea sustenabilităţii zborurilor spaţiale pe termen lung. Susţinută prin noul program de siguranţă spaţială al ESA, obiectivul misiunii este de a contribui activ la curăţarea spaţiului, testând în acelaşi timp şi tehnologiile necesare pentru eliminarea deşeurilor spaţiale. Misiunea ClearSpace-1 va viza recuperarea Vespa (Vega Secondary Payload Adapter), o etapa superioara a lansatorului Vega rămasă pe orbită în urma misiunii din 2013. Cu o masă de 100 de kilograme, Vespa are dimensiuni apropiate de un satelit mic, iar forma sa relativ simplă şi construcţia robustă fac ca aceasta să fie un prim obiectiv adecvat, înainte ca misiunea să ţintească capturi mai mari, în misiuni viitoare, care vor include chiar prinderea unor obiecte multiple. Potrivit ESA, care are sediul la Paris, misiunea va fi efectuată pe baza unui contract de servicii cu un consorţiu comercial condus de un start-up, deschizând astfel piaţa de deservire a orbitelor, precum şi de eliminare a deşeurilor din spaţiu. "ClearSpace va acoperi restul costului acestei misiuni din investiţii comerciale", se arată în comunicatul ESA. În aproape 60 de ani de activitate spaţială, cele peste 5.550 de lansări au plasat pe orbită 42.000 de obiecte spaţiale, dintre care 23.000 sunt în continuare în spaţiu. ESA va organiza o întâlnire online săptămâna viitoare pentru a explica în detaliu programul misiunii.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)