Grupul aeronautic european Airbus le-a cerut furnizorilor să fie pregătiţi să sprijine o majorare condiţionată de 18% a producţiei celui mai bine vândut avion, A320, după ce se va redresa cererea, încă afectată de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters. Este una dintre primele decizii importante ale unei firme din industria aeronautică şi vine la câteva zile după ce un cumpărător major de aeronave, Wizz Air, a previzionat o redresare rapidă pentru cele mai solide companii aeriene low-cost. Totuşi, planul Airbus depinde de o redresare susţinută a celor mai importanţi clienţi ai grupului aeronautic, care au comandat sute de aeronave, dar nu au mai onorat comenzile din cauza dificultăţilor financiare provocate de pandemie. Airbus a cerut furnizorilor "să protejeze" un nivel lunar al producţiei de 47 de avioane din familia A320, în creştere de la 40 în prezent, ceea ce înseamnă că furnizorii trebuie să fie pregătiţi pentru momentul în care vor fi necesare mai multe aeronave. Cel mai devreme producţia ar putea fi majorată în iulie 2021, a precizat Airbus, adăugând că nu a fost luată o decizie. Industria este departe de redresare, iar analiştii spun că e prea devreme să se poată estima când va fi depăşit cel mai dificil moment al crizei. Airbus se aşteaptă ca traficul aerian să revină la nivelul de dinaintea pandemiei între 2023 şi 2025. Planul grupului aeronautic european de a renunţa la 15.000 de angajaţi pe plan global este "nivelul minim a ceea ce va trebui să facem", a afirmat recent directorul operaţional al Airbus, Michael Schoellhorn, adăugând că firma nu are în prezent planuri de extindere a programului. Industria aviatică se confruntă cu un declin semnificativ din cauza efectelor epidemiei. Companiile aeriene globale se luptă să supravieţuiască şi apelează la ajutorul statului, în urma restricţiilor impuse pentru a stopa pandemia. De asemenea, operatorii aerieni reduc comenzile de avioane sau renunţă la achiziţii. Airbus, companie care are aproximativ 135.000 de angajaţi la nivel global, a anunţat la finele lunii iunie că intenţionează să elimine 15.000 de locuri de muncă până la finele verii 2021, dintre care o treime în Franţa, pentru a face faţă reducerii călătoriilor cu avionul. În pofida presiunilor cu care se confruntă industria aviatică, registrul de comenzi al Airbus este în mare parte intact, cu anulări limitate, a declarat Schoellhorn, adăugând că firma nu intenţionează să închidă fabrici din Germania. Airbus este lider global în aeronautică, spaţiu şi servicii conexe. În 2019, a generat venituri de 70 de miliarde de euro şi a avut 135.000 de angajaţi. De asemenea, Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri. Airbus mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport şi pentru alte misiuni. AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Airbus se pregăteşte de majorarea producţiei
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.