Pieţele agroalimentare din principalele oraşe din judeţul Alba vor funcţiona în continuare, cu respectarea măsurilor stricte de prevenire şi combatere a pandemiei COVID – 19, potrivit reprezentanţilor administraţiei publice locale din municipiile Alba Iulia, Blaj şi Sebeş. Primarul Gabriel Pleşa a anunţat, luni, că pieţele agroalimentare din Alba Iulia rămân deschise. "Trebuie să sprijinim în această perioadă micii producători locali care îşi vând marfa în pieţele publice. (…). Astfel, la Alba Iulia, am luat decizia ca pieţele aflate în administrarea municipalităţii să rămână deschise, cu respectarea măsurilor stricte de prevenire şi combatere a pandemiei COVID – 19. De asemenea, spaţiile de vânzare vor fi adaptate pentru a respecta regulile impuse de Guvern în contextul pandemic. Piaţa de produse lactate din centrul municipiului va fi mutată în exterior, în piaţa agroalimentară, astfel încât ambele să poată funcţiona", a transmis, printr-un comunicat de presă, Gabriel Pleşa. Potrivit acestuia, şi Piaţa Cetate, unde spaţiile sunt în administrare privată, rămâne deschisă, fiind luate măsuri speciale de siguranţă pentru clienţi şi comercianţi. Şi primarii municipiilor Blaj şi Sebeş au anunţat că pieţele agroalimentare rămân deschise. "La Blaj, vom lua toate măsurile legale care se impun, pentru că în toată această perioadă pieţele agroalimentare să rămână deschise! Inclusiv pentru producătorii de produse lactate vom asigura spaţii în zona deschisă, pentru ca blăjenii să se poată aproviziona fără probleme de pe piaţa Blajului", a spus primarul Gheorghe Valentin Rotar. La rândul său, edilul din Sebeş, Dorin Nistor, a ţinut să reamintească faptul că piaţa de aici a avut o activitate neîntreruptă de la debutul pandemiei, preocuparea administraţiei publice locale fiind aceea "de a organiza mai bine programul de funcţionare, de a igieniza spaţiile şi de a oferi sprijin producătorilor şi comercianţilor, care au primit viziere şi au fost în permanenţă îndrumaţi să respecte măsurile de protecţie sanitară". Potrivit Instituţiei Prefectului, la sediul acesteia a a fost organizată duminică o întâlnire cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în prealabil fiind contactaţi toţi primarii din municipiile şi oraşele judeţului în care funcţionează pieţe agroalimentare în regim permanent. "Scopul discuţiilor a fost acela de a identifica măsurile ce pot fi aplicate la nivelul fiecărei pieţe agroalimentare din judeţ în vederea asigurării accesului producătorilor agricoli în aceste spaţii, precum şi asigurarea posibilităţii cetăţenilor de a continua să se aprovizioneze cu produse alimentare de la producătorii locali, în contextul punerii în aplicare, începând cu data de 9 noiembrie a.c., a unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei COVID – 19. Au fost propuse şi dezbătute o serie de măsuri, cum ar fi: rabatarea pereţilor exteriori în cazul pieţelor închise, acolo unde este posibil; mutarea meselor alocate producătorilor agricoli în spaţii publice, pe alei sau pe străzile din proximitatea pieţelor, cu restricţionarea accesului auto în zonele respective; organizarea unor pieţe volante în aer liber, pe alte amplasamente, anunţate în prealabil producătorilor agricoli şi cumpărătorilor, inclusiv prin comunicate oficiale", au precizat reprezentanţii Instituţiei Prefectului. Potrivit prefectului Nicolae Albu, suplimentar măsurilor stabilite, administratorii pieţelor agroalimentare vor reduce numărul standurilor de vânzare şi vor limita numărul de persoane prezente în acelaşi timp în incinta pieţei. "De asemenea, se vor organiza fluxuri separate pentru persoanele care intră în piaţa agroalimentară, respectiv părăsesc respectiva piaţă, precum şi triajul observaţional atât pentru comercianţi, cât şi pentru cumpărători", a precizat prefectul de Alba. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)
Alba: Pieţele agroalimentare din municipiile Alba Iulia, Blaj şi Sebeş, deschise în continuare
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.