Regele Salman şi prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, foarte apropiaţi preşedintelui Donald Trump, i-au felicitat duminică seara pe Joe Biden şi Kamala Harris aleşi preşedinte şi vicepreşedinte ai SUA, a anunţat agenţia de presă oficială SPA, relatează AFP. Ultimul lider al monarhiilor arabe din Golf care a reacţionat, regele Salman şi-a exprimat ''cele mai bune urări de succes'' şi a reamintit ''relaţiile istorice speciale strânse dintre cele două ţări şi popoare prietene'', potrivit SPA. Prinţul Mohammed a urat ''şi mai mult progres'' Statelor Unite, afirmând că ''aspiră să continue cooperarea comună între cele două ţări prietene''. Prinţul moştenitor şi conducătorul de facto al regatului are o relaţie strânsă cu preşedintele american Donald Trump şi cu ginerele şi consilierul acestuia, Jared Jushner, în special ca urmare a ostilităţii lor comune faţă de Iran. După relaţii tensionate cu democratul Barack Obama, Riadul a găsit un sprijin neclintit din partea administraţiei Trump, inclusiv în timpul reacţiei la nivel internaţional provocate de asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în 2018. O expertă ONU şi CIA au ajuns la concluzia că prinţul Mohammed a fost implicat în asasinarea acestui jurnalist. Colaborator al publicaţiei The Washington Post şi critic al regimului saudit după ce mai întâi a fost apropiat de acesta, Jamal Khashoggi a fost asasinat şi corpul său tăiat în bucăţi în octombrie 2018 în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, unde s-a deplasat pentru a ridica un document. Această crimă a aruncat Arabia Saudită într-una dintre cele mai grave crize diplomatice şi a pătat imaginea prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, desemnat de responsabili turci şi americani drept cel care a ordonat asasinatul. Fost vicepreşedinte în timpul mandatului lui Barack Obama, Joe Biden a promis în timpul campaniei sale că va ''reevalua'' relaţiile cu Arabia Saudită şi ''se va asigura că America nu renunţă la valorile sale pentru a vinde arme sau a cumpăra petrol''.AGERPRES/(AS – autor: Violeta Gheorghe, editor onlineŞ Andreea Preda) Citeşte şi: * VIDEO LIVE UPDATE Trump sau Biden? Americanii au votat pentru alegerea celui de-al 46-lea preşedinte al SUA
Acasă Stiri Internationale Politica Externa #alegeriSUA Arabia Saudită îl felicită pe Biden pentru victoria sa
#alegeriSUA Arabia Saudită îl felicită pe Biden pentru victoria sa
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.