Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Joe Biden, a promis că va face o prioritate din adoptarea aşa-zisei Legi a Egalităţii (Equality Act) privind drepturile comunităţii LGBTI, pe care speră să o promulge în primele 100 de zile de preşedinţie dacă va câştiga alegerile din 3 noiembrie, relatează joi Reuters. Într-un interviu acordat Philadelphia Gay News, Biden, care a susţinut ferm drepturile persoanelor LGBTI şi ca vicepreşedinte în timpul lui Barack Obama (2009-2017), s-a angajat de asemenea să promoveze drepturile acestei comunităţi pe plan internaţional, punând egalitatea lor în centrul diplomaţiei SUA, în cazul în care va deveni preşedinte. Cu toate că nu este prima dată când Biden pledează pentru Equality Act, prioritatea pe care i-a acordat-o în interviu este semnificativă, având în vedere urgenţa pandemiei de coronavirus şi o întreagă serie de alte acte administrative şi măsuri care vor concura pentru atenţia sa în primele zile la Casa Albă, dacă va fi ales, notează Reuters. "Voi face din adoptarea Legii Egalităţii o prioritate de vârf în primele mele 100 de zile, prioritate căreia Donald Trump i se opune", a subliniat Joe Biden în interviul acordat via e-mail publicaţiei amintite. Administraţia Trump se opune Legii Egalităţii, afirmând că aceasta ar "submina drepturile parentale şi libertatea de conştiinţă", şi a limitat drepturile persoanelor LGBTI în numele libertăţii religioase. Campania lui Trump a insistat în schimb că Trump a fost primul candidat republican la preşedinţie care a evocat drepturile LGBTI, în discursul de acceptare a candidaturii din 2016, şi a numit persoane cu astfel de orientări în justiţie şi în cabinetul său. Partidul Democrat "a beneficiat prea mult timp de voturile americanilor LGBTI fără a le oferi nimic în schimb, iar acum găsesc ocrotire la Partidul Republican", a replicat pe e-mail purtătoarea de cuvânt republicană Samantha Zager. Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, a adoptat în 2019 Equality Act, dar de atunci proiectul stagnează în Senatul dominat de republicani. Pentru ca legea să treacă, ar trebui ca democraţii să-şi păstreze controlul în Cameră şi să preia conducerea şi la Senat. Legea Egalităţii ar urma să-i protejeze pe cetăţenii americani de discriminare pe criterii de identitate sexuală şi de gen, prin amendarea Legii drepturilor civile din 1964, care a interzis discriminarea pe criterii de rasă, religie, sex şi origine naţională. Pe frontul internaţional, Biden a promis să-i apere pe diplomaţii americani care iau poziţie în favoarea drepturilor LGBTI în ţări ostile acestora şi să folosească "întreaga gamă de instrumente diplomatice ale Americii", inclusiv diplomaţia privată, declaraţiile publice şi agenţiile ONU, pentru promovarea egalităţii. AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Acasă Stiri Internationale Politica Externa #alegeriSUA / Biden promite să facă adoptată Legea Egalităţii, privind drepturile LGBTI,...
#alegeriSUA / Biden promite să facă adoptată Legea Egalităţii, privind drepturile LGBTI, în primele sale 100 de zile
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.