O curte de apel militară în Algeria l-a achitat sâmbătă pe Said Bouteflika, frate şi ex-consilier al fostului preşedinte Abdelaziz Bouteflika, şi pe alţi trei coacuzaţi, care fuseseră condamnaţi la 15 ani de închisoare pentru "complot" împotriva statului şi armatei, relatează France Presse. În urma acestei decizii neaşteptate, Said Bouteflika va fi transferat într-o altă închisoare, în aşteptarea procesului său în alte dosare legate de acte de corupţie are ar fi fost comise în timpul celor 20 de ani în care fratele său s-a aflat la putere, potrivit unei surse judiciare. El a fost deţinut până în prezent într-o închisoare militară. În afară de Bouteflika, generalii Mohamed Mediene, zis "Toufik" şi Athmane Tartag, precum şi militanta troţkistă Louisa Hanoune, condamnaţi în acelaşi dosar, au fost achitaţi în apel de tribunalul militar din Blida, conform avocatului apărării, Khaled Berghel, citat de agenţia de presă APS. Arestaţi în mai 2019, cei patru acuzaţi au fost condamnaţi în luna septembrie a aceluiaşi an la 15 ani de închisoare în cursul unui proces fulger de tribunalul militar din Blida, oraş din apropierea Algerului, pentru "complot împotriva autorităţii statului şi a armatei". "După citirea dosarului de către preşedintele Curţii de apel militare din Blida, acuzaţii Said Bouteflika, Mohamed Mediene, Athmane Tartag şi Louisa Hanoune au fost audiaţi şi au pledat nevinovaţi", a explicat avocatul. "După deliberare, curtea a luat decizia să anuleze sentinţa dată de prima instanţă şi să-i achite pe toţi acuzaţii", a precizat el. Acesta este al treilea proces în respectivul caz. În noiembrie 2020, Curtea Supremă acceptase recursul lui Said Bouteflika şi al coacuzaţilor săi în acest proces pentru "complot". Şi decisese să rejudece dosarul. Cei patru achitaţi erau acuzaţi că s-ar fi reunit în martie 2019 pentru a elabora un "plan de destabilizare" a înaltului comandament al armatei care cerea atunci public plecarea de la putere a preşedintelui Bouteflika pentru a ieşi din criza provocată de Hirak, mişcarea populară inedită care l-a constrâns pe fostul şef al statului să demisioneze în cele din urmă în aprilie 2019. Pedepsele cu 15 ani de închisoarea pentru Said Bouteflika, "Toufik", fostul şef al atotputernicului Departament al informaţiilor şi securităţii (DRS) şi fostul său adjunct Athmane Tartag, care i-a succedat, fuseseră confirmate în apel în februarie 2020. La începutul anului 2020, după ce pedeapsa sa fusese redusă în apel la trei ani de închisoare, între care nouă luni de detenţie strictă, Louisa Hanoune, secretar general al Partidului Muncitorilor (PT, de orientare troţkistă), a fost eliberată. Said Bouteflika a fost un influent consilier special al fratelui său Abdelalziz în timpul celor 20 de ani ai preşedinţiei acestuia (1991-2019). Poziţia sa se consolidase până în punctul în care a fost considerat drept "preşedintele bis", pe măsură ce starea sănătăţii şefului statului se deteriora, după un accident vascular cerebral, în urma căruia devenise paralizat şi afazic. După demisia forţată a fratelui său, Said Bouteflika a fost citat în mai multe dosare de corupţie împreună cu foşti oligarhi apropiaţi ex-preşedintelui algerian. Mai mulţi magnaţi din epoca Bouteflika au fost condamnaţi la pedepse grele, între care Ali Haddad, fostul conducător al principalei organizaţii patronale algeriene, Forumul şefilor de întreprinderi (FCE). În plus, numeroşi opozanţi şi militanţi ai Hirak au fost de asemenea arestaţi, judecaţi şi condamnaţi într-un climat de represiune împotriva opozanţilor, a presei independente şi a bloggerilor. Potrivit Comitetului naţional pentru eliberarea deţinuţilor (CNLD), o asociaţie care îi ajută pe deţinuţii politici, reţinerile şi arestările care îi vizează pe militanţii antiregim sunt cotidiene, în pofida sistării manifestaţiilor săptămânale ale Hirak din martie 2020 din cauza pandemiei de COVID-19. Conform CNLD, peste 90 de persoane sunt deţinute în prezent în Algeria pentru fapte legate de mişcarea de contestare şi protestele împotriva încălcării libertăţilor individuale. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Ady Ivaşcu)
Acasă Stiri Internationale Politica Externa Algeria: Achitarea neaşteptată a fratelui fostului preşedinte, acuzat de “complot”
Algeria: Achitarea neaşteptată a fratelui fostului preşedinte, acuzat de “complot”
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.