Luna decembrie va aduce ninsoare, viscol şi ceaţă în mai multe zone din ţară, iar valorile termice vor înregistra o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius faţă de ultima lună de toamnă, se arată în caracterizarea climatică a acestei luni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). "Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen ce se produce cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei; ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni şi mai rar, lapoviţă şi ploaie. O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună, dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius, faţă de ultima lună de toamnă", precizează specialiştii ANM. Din datele înregistrate în perioada 1961 – 2019 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că în luna decembrie, valori pozitive ale temperaturii se înregistreză pe suprafeţe extinse din sudul şi vestul ţării precum şi din Dobrogea. Astfel, cele mai mari valori, de peste 2 grade Celsius, sunt specifice sudului litoralului şi Depresiunii Oraviţa, iar cele cuprinse între 0 şi 2 grade Celsius caracterizează Dobrogea, Bărăganul, Lunca Dunării şi dealurile şi câmpiile din vestul ţării. Valori negative, cuprinse în intervalul -4 şi 0 grade Celsius, se regăsesc în Moldova, Transilvania, Maramureş şi în Dealurile Subcarpatice. Potrivit ANM, temperatura medie scade la circa -6, respectiv -4 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei. În zonele montane, mediile de temperatură a aerului ating valori de -8 şi -6 grade Celsius, cu extindere mare în Carpaţii Orientali, dar şi în cei Meridionali unde, la altitudinile cele mai mari, coboară sub -8 grade Celsius. "Invaziile maselor de aer rece continental polar sau arctic determină ca adesea nopţile să fie deosebit de geroase. De altfel, temperaturile minime absolute ale acestei luni au coborât frecvent sub -20 grade Celsius, de exemplu în anii: 2002, 1998, 1996, 1948, 1927,1902 etc.", susţin meteorologii. Temperatura minimă absolută a lunii decembrie, din România, este -34,5 grade Celsius, înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 25 decembrie 1998. La Bucureşti, minima absolută este de -26,4 grade Celsius, înregistrată în 22 decembrie 1927, la Bucureşti-Filaret. La staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura minimă absolută a acestei luni este -25,6şC, respectiv -21,5 grade Celsius, ambele fiind consemnate în 26 decembrie 2002. Pe de altă parte, chiar şi în decembrie, dar mai rar, pătrund până în zona ţării noastre mase de aer tropical ce produc creşteri spectaculoase ale valorilor termice. În astfel de condiţii sinoptice se pot înregistra temperaturi maxime ridicate, neobişnuite pentru această lună, peste 15-20 grade Celsius, aşa cum s-a întâmplat în anii 1989, 1985, 1960, 1957, 1903 etc, arată datele specialiştilor ANM. Temperatura maximă absolută a lunii decembrie în România este 23,4 grade Celsius şi a fost înregistrată la Câmpina, în data de 5 decembrie 1985. La Bucureşti, maxima absolută este de 20,8 grade Celsius, consemnată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, în data de 3 decembrie 1903. La Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura maximă absolută a acestei luni este 18,4 grade Celsius (9 decembrie 1960 şi 18 decembrie 1989), respectiv 18,8 grade Celsius (9 decembrie 1960). În ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor din această lună, acesta este caracterizat de cantităţi medii lunare mai ridicate în partea vestică a ţării ca urmare a aportului de aer umed venit dinspre Mediterană şi mai scăzute, în medie cu 10 – 20 mm, în cea estică. Din datele înregistrate în perioada 1961 – 2019 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că în luna decembrie, cele mai mici valori, sub 30 mm, caracterizează Podişurile Moldovei, Bârladului, Târnavelor precum şi Depresiunea Braşovului şi parţial Delta Dunării. În estul Câmpiei Române, sudul Moldovei, Dobrogea şi mare parte din Podişul Transilvaniei precipitaţiile ating 30 – 40 mm, iar pe măsură ce înaintăm spre vest, cantităţile de precipitaţii cresc în medie la 40 – 50 mm în vestul şi centrul Câmpiei Române şi în Câmpia de Vest. Potrivit ANM, valori ale cantităţii de precipitaţii medii multianuale de peste 50 mm se regăsesc în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali unde, pe areale restrânse, acestea pot depăşi chiar 75 mm. Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din decembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 349,4 mm, la Stâna de Vale, în anul 1993. La Bucureşti, maxima absolută lunară de precipitaţii este de 184,6 mm, înregistrată la Bucureşti-Filaret, în anul 1969. La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a cantităţii lunare de precipitaţii din decembrie, s-a înregistrat tot în anul 1969 şi are valoare de 179,2 mm şi respectiv, 171,2 mm. Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, din decembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 137,6 mm (Stâna de Vale, 1993). De asemenea, la Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 58,6 mm, înregistrată în 3 decembrie 1911, la Bucureşti-Filaret. Maxima absolută a cantităţii lunare de precipitaţii căzută în 24 de ore, din decembrie, la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi este 39,7 mm (4 decembrie 2010) şi 39,5 mm la Bucureşti-Băneasa (7 decembrie 1990). AGERPRES/(AS – autor: Mariana Nica, editor: Mihaela Dicu, editor online: Anda Badea)
Acasă Stiri Nationale Mediu ANM: Luna decembrie va aduce ninsoare, viscol şi ceaţă în anumite zone...
ANM: Luna decembrie va aduce ninsoare, viscol şi ceaţă în anumite zone din ţară
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.