Staţia de sortare a deşeurilor din municipiul Arad, inaugurată în 2007, dar nefuncţională în ultimii doi ani şi jumătate, va fi repusă în funcţiune până la finalul anului, după ce a fost retehnologizată cu o finanţare de 5,6 milioane de lei proveniţi din bugetul local. Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a anunţat, luni, că lucrările de retehnologizare a Staţiei de sortare a deşeurilor sunt aproape finalizate. "Investiţia a fost începută în luna august şi, aşa cum cum am promis, va fi finalizată la sfârşitul acestui an. Astfel, se închide cercul în ceea ce priveşte sistemul integrat de colectare a deşeurilor. Este un obiectiv care va deservi nu doar municipiul Arad, ci şi alte localităţi din judeţ", a spus Bibarţ. Întreaga finanţare, care se ridică la aproximativ 5,6 milioane de lei, a fost asigurată din bugetul local, iar staţia va fi operată de o societate a Primăriei, Recons SA. Staţia de sortare a deşeurilor din municipiul Arad a fost inaugurată în 2007, după o investiţie privată de 1,5 milioane de euro. Din aprilie 2018 nu a mai funcţionat, pentru că expirase contractul cu operatorul privat. Unitatea a fost introdusă în domeniul public al municipiului Arad, dar administraţia locală nu a reuşit să o dea spre operare altui agent economic, ulterior activitatea de sortare a deşeurilor şi staţia fiind atribuite Recons SA. Anul trecut, Garda de Mediu Arad constatase că doar 1,1% din deşeurile colectate de la populaţie şi firme erau reciclate în municipiu, deşi ţinta pe 2019 era de 45%. AGERPRES/(AS – autor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)