Peste 28.000 de concurenţi au participat virtual la maratonul de la New York, ce ar fi urmat să programeze duminică ediţia cu numărul 50, scrie Le Journal de Montreal. Miticul maraton de la New York a fost anulat din cauza pandemiei de Covid-19, dar aceasta nu a împiedicat câteva zeci de mii de oameni să participe virtual. Organizatorii maratonului, New York Road Runners, le-au oferit participanţilor posibilitatea să parcurgă distanţa de 42,2 kilometri pe un traseu ales de ei. Începând din 17 octombrie, atleţii amatori au avut două săptămâni pentru a-şi îndeplini obiectivul. Potrivit organizatorilor, s-au înscris mai bine de 28.000 de participanţi din 130 de ţări şi 50 de state componente ale SUA. Circa 21% dintre ei sunt originari din New York, iar unii chiar au parcurs traseul obişnuit al evenimentului, cu destinaţie finală Central Park. New York Times a adunat mărturiile mai multor maratonişti, ce au declarat că au primit o susţinere puternică din partea cetăţenilor oraşului. Claxoane şi încurajări au răsunat de-a lungul traseului lor, iar unii dintre ei au improvizat o linie de sosire acolo unde aceasta ar fi trebui să se afle în mod obişnuit. În fiecare an, maratonul de la New York se desfăşoară în prima duminică a lunii noiembrie. Proba face parte din cele şase etape majore pe scena internaţională, alături de cele de la Chicago, Boston, Londra, Berlin şi Tokyo. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa foto: TCS New York City Marathon/Facebook.com
Acasă Stiri Internationale Sport Extern Atletism/Coronavirus: Peste 28.000 de concurenţi au participat virtual la maratonul de la...
Atletism/Coronavirus: Peste 28.000 de concurenţi au participat virtual la maratonul de la New York
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.