Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, luni, întâlniri cu preşedintele Curţii Penale Internaţionale (CPI), Chile Eboe-Osuji, şi cu preşedintele Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), Abdulqawi Ahmed Yusuf, în cadrul vizitei oficiale pe care a efectuat-o în Regatul Ţărilor de Jos. Întrevederile cu preşedintele Curţii Penale Internaţionale (CPI), Chile Eboe-Osuji, şi cu preşedintele Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), Abdulqawi Ahmed Yusuf, au evidenţiat importanţa acordată de România utilizării dreptului internaţional în sprijinul consolidării păcii şi securităţii internaţionale şi rolului instanţelor internaţionale în promovarea şi consolidarea statului de drept la nivel global, arată un comunicat MAE transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, ministrul Aurescu a reconfirmat sprijinul României pentru rolul Curţii Penale Internaţionale, ca instrument esenţial de combatere a impunităţii pentru cele mai grave infracţiuni, precum şi angajamentul ţării noastre de acţiona, în continuare, pentru asigurarea independenţei şi bunei funcţionări a Curţii în vederea atingerii obiectivelor sale. De asemenea, a subliniat că promovarea şi respectarea dreptului internaţional face parte din nucleul esenţial al politicii externe a României. Cu acest prilej, ministrul Bogdan Aurescu a donat, din partea Guvernului României, un tablou înfăţişându-l pe Vespasian Pella (1897-1952), diplomat şi jurist român de înalt prestigiu internaţional din perioada interbelică, unul dintre "părinţii fondatori" ai conceptului de curte penală internaţională cu caracter permanent şi promotor asiduu al înfiinţării unei astfel de curţi. "Gestul donaţiei tabloului către CPI reflectă implicarea îndelungată a României în dezvoltarea dreptului internaţional penal", arată ministerul. Aurescu a evidenţiat cu acest prilej că România s-a implicat, încă din perioada interbelică, în dezvoltarea dreptului internaţional penal, prin contribuţia diplomatului şi juristului Vespasian Pella. Acesta a desfăşurat o activitate prodigioasă în cadrul unor organizaţii relevante pentru dreptul internaţional, precum Asociaţia Internaţională de Drept Penal, al cărei preşedinte a fost. Cu prilejul donaţiei, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a avansat propunerea ca numele lui Vespasian Pella să fie acordat uneia dintre sălile sediului CPI. În discuţiile cu preşedintele CIJ, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat susţinerea puternică de către România pentru dreptul internaţional şi justiţia internaţională, în mod special pentru activitatea esenţială a Curţii Internaţionale de Justiţie, ca mijloc de soluţionare paşnică a disputelor, în conformitate cu dreptul internaţional, aspect relevat inclusiv prin acceptarea de către România, în 2015, a jurisdicţiei obligatorii a CIJ, precum şi prin supunerea cazului Delimitării Maritime în Marea Neagră în faţa acestei instanţe internaţionale. În calitate de fost Agent al României în faţa CIJ în cazul menţionat, ministrul Afacerilor Externe a menţionat că acest caz, care a adus României 9.700 kmp de platou continental şi zone economice exclusive (80% din suprafaţa în dispută), este considerat emblematic pentru Curte în domeniul delimitărilor maritime, exercitând o influenţă aparte asupra jurisprudenţei ulterioare a CIJ şi a altor instanţe internaţionale. Ministrul Aurescu a evocat totodată impactul deosebit de pozitiv pentru România al soluţionării acestui diferend. De asemenea, a exprimat satisfacţia că, pe durata primului său mandat ministerial, a reuşit finalizarea acceptării de către România a jurisdicţiei obligatorii a CIJ, gest care exprimă sprijinul ţării noastre pentru Curte şi pentru extinderea influenţei dreptului internaţional la nivelul comunităţii internaţionale. Totodată, ministrul român de Externe a prezentat propunerea unei campanii de promovare a acceptării jurisdicţiei obligatorii a CIJ, propunere salutată de preşedintele şi de grefierul CIJ. Aceştia au mulţumit României şi ministrului român pentru susţinerea puternică acordată de ţara noastră Curţii şi justiţiei internaţionale, inclusiv prin susţinerea de către România a creării unui Trust Fund on Judicial Fellowship Programme al CIJ, în sprijinul studenţilor jurişti din state în curs de dezvoltare care să se familiarizeze cu jurisprudenţa şi practica CIJ. De asemenea, preşedintele CIJ a apreciat activitatea desfăşurată de oficialul român în calitate de co-preşedinte al Grupului de Studiu al Comisiei de Drept Internaţional privind creşterea nivelului marilor şi oceanelor în relaţie cu dreptul internaţional. De asemenea, în contextul prezenţei sale la Haga, ministrul a dorit să onoreze amintirea diplomatului român Constantin Karadja, care a salvat mii de vieţi evreieşti în anii cei mai întunecaţi ani ai istoriei recente. Astfel, a participat la un moment de reculegere în faţa casei în care a locuit Constantin Karadja şi unde, prin grija autorităţilor române, a fost aşezată o placă comemorativă. România este angajată să lupte împotriva antisemitismului, extremismului, rasismului şi a tuturor formelor de discriminare şi intoleranţă şi este un membru activ al Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, a cărei preşedinţie a deţinut-o în perioada martie 2016 – martie 2017, mai arată MAE. AGERPRES/(AS – autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Aurescu – întâlniri cu preşedintele Curţii Penale Internaţionale şi preşedintele Curţii Internaţionale de Justiţie
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.