Anthony Davis şi-a prelungit aventura la echipa de baschet Los Angeles Lakers cu încă cinci ani, la mai puţin de 24 de ore după ce un alt star al campioanei en titre a NBA, LeBon James a semnat un nou contract pe doi ani cu gruparea californiană, informează AFP. Noul acord parafat joi de Davis, cu o valoare totală de 190 milioane dolari (156 milioane euro), potrivit ziarului Los Angeles Times, vine după un prim sezon alături de Lakers, în cursul căruia acesta a condus franciza din Los Angeles, alături de "King James", la câştigarea celui de-al 17-lea titlu de campioană a NBA din istoria sa, egalând recordul rivalei Boston Celtics. Miercuri, impresarul lui LeBron James, care reprezintă şi interesele lui Anthony Davis, a anunţat că starul, care va împlini luna aceasta 36 de ani, şi-a prelungit cu două sezoane contractul cu Lakers, pentru suma de 85 milioane dolari (75 milioane euro), până la finalul sezonului 2023-2024. După şase sezoane negre, în care nu s-a putut califica în play-off, Los Angeles Lakers a revenit în vârful galaxiei NBA, graţie celor două mari vedete, la capătul unui sezon inedit, încheiat la finele lunii octombrie într-o "bulă" de protecţie la Orlando (Florida), în cadrul complexului Disney World, după o întrerupere de mai multe luni din cauza pandemiei de coronavirus. În vârstă de 27 ani, Anthony Davis a jucat timp de şapte sezoane la New Orleans Pelicans, care l-a ales de prima poziţie la Draftul din 2012, cedându-l anul trecut la Los Angeles Lakers în schimbul a trei jucători. Devenit agent liber la finalul sezonului 2019-2020, Davis a semnat un nou acord cu gruparea californiană, alături de care a cucerit primul titlu de campion al NBA din cariera sa. Noul contract se întinde pe perioada maximă posibilă (5 ani), dar îi oferă posibilitatea să redevină liber la finalul celui de-al patrulea sezon. AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)