BCR lansează programul 'Mindfulness financiar: cum să-ţi îmbunătăţeşti relaţia cu banii. Program de educaţie financiară în 21 de paşi', a anunţat marţi banca. "Realizat în colaborare cu psihoterapeutul Gaspar Gyorgy şi structurat în 21 de paşi uşor de parcurs, programul este primul de acest gen din România. Prin intermediul lui, cei care-l parcurg vor înţelege cum pot să ajungă la un comportament financiar mai conştient şi echilibrat.", se menţionează în comunicat. Programul este format din 21 de paşi zilnici, gândiţi sub forma unor lecţii ce oferă informaţii care să-i familiarizeze cu subiectul pe cei care îl parcurg, dar şi exerciţii practice, pentru o mai bună înţelegere a subiectelor prezentate. Potrivit sursei citate, Mindfulness se referă la starea de prezenţă conştientă, la concentrarea atenţiei pe momentul prezent, intenţionat, şi eliminând judecata critică. "Aplicat în gestionarea relaţiei cu banii, acesta permite dobândirea unei mai bune înţelegeri a propriilor acţiuni şi gânduri, dar şi dezvoltarea abilităţilor care duc la realizarea unor alegeri financiare inteligente", se menţionează în comunicat. Printre temele incluse în program se numără: identificarea tipologiilor financiare; banii şi ruşinea; shoppingul emoţional; legătura dintre generozitate şi bunăstare financiară; legătura dintre economii şi empatie. Potrivit băncii, programul este parte a proiectului Şcoala de Bani, lansat în urmă cu patru ani, prin care BCR susţine educaţia financiară din România, atât în rândul adulţilor, cât şi al copiilor. Din luna noiembrie, site-ul www.scoaladebani.ro este accesibil într-o versiune nouă şi îmbunătăţită, menită să uşureze accesul la informaţii, exerciţii şi sfaturi utile pentru toţi cei ce doresc să îşi dezvolte inteligenţa financiară. "Cum putem dezvolta o relaţie sănătoasă cu banii? Ce înseamnă să ai o atitudine conştientă când vine vorba de finanţele tale? Cum poţi fi mai inteligent financiar şi în acelaşi timp ancorat în prezent? Sunt întrebări pe care ni le-am pus mulţi dintre noi, mai ales în această perioadă. Şi pentru că mereu ne dorim să oferim răspunsuri, am decis să îmbinăm experienţa BCR în finanţe cu experienţa psihologului Gaspar Gyorgy în mindfulness şi să lansăm un program unic în România: Mindfulness financiar: Un program de educaţie financiară în 21 de paşi", a declarat Nicoleta Deliu-Paşol, coordonatoarea proiectului Şcoala de Bani BCR. Programul de Mindfulness financiar poate fi accesat gratuit de oricine pe pagina www.scoaladebani.ro, singura condiţie fiind crearea unui cont pe site. La final, participanţii vor primi o diplomă de participare şi au ocazia de a participa la o lecţie individuală de educaţie financiară, cu unul dintre profesorii Şcoala de Bani. Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe. AGERPRES/(AS – autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Acasă Stiri Nationale Economic Intern BCR lansează primul program de Mindfulness financiar din România
BCR lansează primul program de Mindfulness financiar din România
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.