O clădirea monumentală, aflată în paragină, ce va servi ca sediu administrativ al judeţului, va fi reabilitată cu fonduri europene, dar lucrările vor demara cât de curând din banii judeţului pentru a câştiga timp, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan. "Contractul de execuţie semnat în toamnă a fost reziliat cu acordul părţilor. Vicepreşedintele Mălan a discutat şi avem pregătită echipa de arhitecţi şi de specialişti în eficienţă energetică pentru a revizui studiul de fezabilitate, în aşa fel încât să introducă componentele de eficienţă energetică în scopul calificării acestui proiect pentru finanţare pe axa care se va deschide anul viitor pe eficienţă energetică. Noi ne dorim ca în următoarele 20 de zile să aducem studiul de fezabilitate la zi, din nou, să aprobăm noii indicatori în şedinţă de Consiliu Judeţean şi să reluăm cât mai repede procedura de licitaţie", a menţionat Bolojan. Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO Preşedintele CJ Bihor a mai precizat că lucrările vor fi derulate din banii judeţului, până se va depune proiectul pentru fondurile europene. "Sperăm să-l şi câştigăm. Fiind un contract semnat după data de 1 ianuarie 2021, va fi eligibil pentru viitorul exerciţiu financiar. Câştigăm timp şi ne putem asigura că această clădire nu se distruge, aşa cum este astăzi situaţia", a mai precizat Bolojan. Imobilul din Calea Republicii nr. 35 este monument de categoria B care a fost construit la început de secol XX ca Palat al Finanţelor. Clădirea are regim de înălţime D+P+2E (demisol, parter, etaj 1, etaj 2) şi arie desfăşurată de 4.747,31 mp. Soluţia propusă de specialişti va modifica actualul regim la D+P+2E+M (demisol, parter, etaj 1, etaj 2, mansardă), iar aria desfăşurată va creşte la 5.363,91 mp. Consiliul Judeţean a câştigat în 2016 definitiv şi irevocabil procesul intentat în 2009 ordinului călugăresc romano-catolic al Mizericordienilor, subordonat Episcopiei Romano-Catolice, care revendicase această clădire impozantă şi care a adăpostit multă vreme Policlinica Mare. În ultimii ani, Consiliul Judeţean s-a limitat la lucrări de conservare a clădirii, pentru evitarea posibilelor accidente. CJ Bihor, condus în mandatul anterior de Pásztor Sándor, a început demersurile pentru reabilitarea acestei clădiri pentru care a angajat un împrumut de circa 30 de milioane de lei. Astfel în septembrie 2020, s-a ajuns chiar, după licitaţie, la semnarea contractului de execuţie cu asocierea de firme câştigătoare, care a primit ordinul de începere a lucrărilor. După alegerile locale însă, noua conducere a Consiliului Judeţean Bihor, condusă de preşedintele Ilie Bolojan, a considerat că finanţarea pentru reabilitarea clădirii poate fi asigurată prin fonduri europene din noul exerciţiu financiar şi nu din credit care ar împovăra bugetul judeţean. Astfel, conducerea CJ a convins asocierea de firme formată din societăţile Drum Asfalt SRL, Trameco SA şi Constructorul Sălard să renunţe amiabil şi fără pretenţii financiare la contractul în valoare de 24,8 milioane lei cu TVA. Actul adiţional a intrat în vigoare pe 23 noiembrie. AGERPRES/(A – autor: Eugenia Paşca, editor: Oana Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Acasă Stiri Nationale Administratie Bihor: Viitorul sediu al CJ Bihor, clădire monument istoric, va fi reabilitat...
Bihor: Viitorul sediu al CJ Bihor, clădire monument istoric, va fi reabilitat cu fonduri europene
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.