Foştii campioni mondiali ai ''greilor'', pugiliştii americani Mike Tyson şi Roy Jones Jr., au urcat din nou în ring, duminică dimineaţa, într-un meci demonstrativ care a avut loc la Staples Center din Los Angeles, meci care s-a derulat pe parcursul a 8 reprize, scrie Reuters. Conform sursei, deşi a dominat lupta, Tyson (54 ani) a terminat partida la egalitate, prin decizia juriului. ''Mă doare totul. Îmi convine egalul. Omul ăsta e atît de puternic! Poate o mai facem odată'', a declarat la final Roy Jones. ''Loviturile la corp te epuizează cel mai mult'', a spus acesta. ''Cred că am câştigat meciul, dar sunt mulţumit şi cu egalul'', a menţionat, la rândul său, Tyson. Meciul dintre Mike Tyson şi Roy Jones Jr fusese amânat din data de 12 septembrie pentru 28 noiembrie. ''Sunt obişnuit să lupt reprize trei minute pe repriză, dar uneori şi 2 minute ţi se par multe'', a completat Tyson, care a încheiat meciul mai puţin obosit decât adversarul său. La finalul confruntării, cei doi pugilişti s-au îmbrăţişat. ''Iron Mike'', primul campion mondial al greilor care a deţinut titlurile WBA, WBC şi IBF şi care a devenit cel mai tânăr campion mondial la această categorie de greutate prin victoria reuşită în faţa lui Trevor Berbick, în 1986, la vârsta de 20 de ani, a infirmat însă că va reveni în circuitul profesionist. ''Ceea ce facem acum este mai important decât să lupţi şi să câştigi un titlu mondial'', a spus Tyson, în condiţiile în care fondurile adunate în urma meciului demonstrativ vor fi donate pentru cauze umanitare. ''Suntem oameni, vrem să ajutăm alţi oameni'', a punctat acesta. Foto: (c) JOE SCARNICI / EPA Meciul de sâmbătă seara a fost parte dintr-o transmisiune de trei ore în sistem pay per view pe reţelele de socializare şi pe platforma muzicală Triller. El a fost reprogramat deoarece tabăra lui Tyson a considerat că astfel poate creşte profitul, conform reputatei reviste de specialitate The Ring. Tyson a avut în cariera sa un bilanţ de 50 de victorii şi 6 înfrângeri. Jones Jr a fost campion mondial la patru categorii între 1993 şi 2004, la început la categoriile mijlocie şi supermijlocie, apoi la semigrea, pentru a câştiga în fine centura WBA a greilor. El a boxat ultima oară în 2018. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)