Zeci de producători şi comercianţi au participat duminică la un protest organizat în faţa Pieţei Mari din Brăila, împotriva hotărârii luate de Guvern privind închiderea pieţelor care funcţionează în staţii închise începând de luni, 9 noiembrie. Protestatarii reclamă faptul că măsura îi va aduce în pragul falimentului, având în vedere că, până acum au mers în pierdere, iar în această perioadă a anului, când urmau să aibă vânzări mai bune şi să îşi recupereze din pagube, sunt închişi fără nicio soluţie alternativă. "În momentul în care a fost starea de urgenţă, pieţele nu au fost închise. Ne-am chinuit cu toţii, am ţinut angajaţii, aveam două ore de vânzare, am plătit chiriile, utilităţile. În momentul acesta, când, să fim sinceri, vânzările vor creşte, nu putem şi noi recupera din pierderile pe care le-am avut, lăsăm deschis doar supermarketul care vinde numai marfă de afară, iar producătorii români, care creează plus valoare pentru statul român, sunt închişi. Noi nu vom închide, să ştiţi. Noi, mâine dimineaţă, vom fi aici şi vom deschide. Aşteptăm poliţia să ne amendeze. Cât o să ne amendeze? O zi, două, cinci, o săptămână, o lună, dar noi nu vom pleca de aici", a spus un producător care îşi vinde marfa în Piaţa Mare. Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, a venit în mijlocul protestatarilor şi le-a propus comercianţilor ca soluţie pentru continuarea activităţii mutarea tarabelor în exteriorul pieţei şi oferirea gratuită a 40 de căsuţe din lemn, folosite în anii trecuţi pentru Târgul de Crăciun, care vor fi amplasate în parcarea Pieţei Mari şi vor fi branşate gratuit la curentul electric. "Noi ne-am întâlnit în cadrul Primăriei într-un cadru mai restrâns încă de ieri şi am hotărât ce măsuri vom lua pentru fiecare zonă din piaţă, în funcţie de specificul ei. În primul rând, Primăria municipiului Brăila susţine producătorii şi comercianţii români şi am stabilit ca toate pieţele în aer deschis să rămână funcţionale în perioada următoare. Pentru cei care vând la tarabă sau la vitrină frigorifică în spaţiile închise, din păcate, având în vedere prevederile legislative, va trebui să le oferim o alternativă: vom pune la dispoziţia lor tarabe în exteriorul pieţelor, căsuţe, gratuit din partea primăriei. Anul acesta nu vom organiza Târgul de Crăciun şi le vom pune oamenilor la dispoziţie gratuit aceste căsuţe. De asemenea, cei care au rulote vor avea posibilitatea să şi le amplaseze tot în această zonă. Vom asigura branşament electric pentru ei la căsuţe, astfel încât să nu li se strice produsele de origine animală, pentru că este normal, oamenii aveau energie electrică în interior, trebuie să aibă şi în exterior. Vom asigura şi iluminat la căsuţe", a spus Marian Dragomir. Ca soluţie pentru continuarea activităţii de către comercianţii care au în interiorul pieţei magazine care se pot închide cu rulouri sau cu uşă, primarul a precizat că se aşteaptă o aprobare de la ISU pentru ca acestea să funcţioneze în regimul mall-urilor, atâta vreme cât tarabele şi vitrinele frigorifice vor fi scoase din piaţă. "Pentru magazinele situate în interior, care se pot închide cu rulouri sau cu uşă, propunerea noastră, pentru care urmează să primim aprobarea în cursul zilei de mâine de la ISU, este să îşi continue activitatea la fel ca şi mall-urile. Atâta timp cât scoatem tot ceea ce înseamnă tarabe şi vitrine frigorifice de pe mijlocul pieţei şi asigurăm condiţiile în exterior, aceştia să rămână la fel ca şi mall-urile, iar accesul să se facă coordonat", a explicat Dragomir. Primarul Brăilei a mai anunţat, de asemenea, că vor fi ridicate rulourile în toate pieţele care permit acest lucru, pentru a le transforma în pieţe deschise în aer liber, iar în cazul Oborului "se va analiza o posibilitate de deschidere cu respectarea prevederilor legale pentru zona de cereale şi furaje pentru animale". AGERPRES/(A – autor: Ecaterina Ignat, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Brăila: Protest al comercianţilor în faţa Pieţei Mari din municipiu; primarul oferă soluţii pentru continuarea activităţii
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.