Ceremonia militară dedicată Zilei Naţionale a României va fi organizată marţi, de 1 Decembrie, la Alba Iulia în absenţa publicului şi cu efective reduse, fără tehnică militară, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, de Biroul informare şi relaţii publice al Diviziei 4 Infanterie "Gemina". "Ziua Naţională a României va fi marcată la Alba Iulia printr-o ceremonie militară organizată la Monumentul Unirii cu participarea unui detaşament de onoare, cu efective reduse, fără tehnică, din structurile Diviziei 4 Infanterie 'Gemina'. Ceremonia militară se va desfăşura fără public, avându-se în vedere numărul de persoane permis de cadrul legal şi de Hotărârea de Guvern nr. 967 din 14.11.2020", menţionează sursa citată. Pe toată durata activităţii este obligatorie purtarea măştii de protecţie de către cei prezenţi. Activitatea va debuta la ora 13,30, cu realizarea dispozitivului, iar după sosirea "persoanei oficiale", la ora 14,00, va fi intonat Imnul Naţional al României şi va fi depusă o coroană de flori de către respectiva "persoană oficială". Ceremonia propriu-zisă va dura 10 minute. Potrivit unor surse din rândul organizatorilor, la ceremonia militară ar urma să fie prezent preşedintele Klaus Iohannis sau premierul Ludovic Orban. Manifestările dedicate Zilei Naţionale au loc la Alba Iulia fără public, fiind însă transmise on-line de către organizatori. Municipiul Alba Iulia ar urma să iasă din carantina instituită în 17 noiembrie din cauza ratei mari de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în 1 decembrie. AGERPRES/ (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu) Citeşte şi: Mihai Chirica, primarul Iaşiului: Ziua Naţională va fi foarte săracă în evenimente, din cauza pandemiei MApN: Ceremonie de 1 Decembrie în format restrâns la Arcul de Triumf, fără participarea publicului