Tehnologiile medicale inteligente sunt în prim-planul marelui salon tehnologic anual de la Las Vegas, Consumer Electronics Show (CES) 2021, contextul pandemic al ultimului an ducând la o veritabilă explozie a utilizării serviciilor medicale de la distanţă, transmite luni AFP. În cadrul CES, care a debutat luni, sunt prezentate instrumente pentru facilitarea consultărilor medicale online sau prin telefon, precum şi noi tipuri de senzori biomedicali şi de aparate care le permit pacienţilor să evite sălile de aşteptare aglomerate ale spitalelor şi clinicilor medicale. Cererea pentru servicii de telemedicină a crescut cu 64% în SUA, conform cercetătorilor firmei de consultanţă Frost & Sullivan, atrăgând după sine şi o creştere a nevoii de platforme practice şi eficiente de comunicare. De asemenea, se remarcă o creştere a cererii pentru instrumente medicale ce pot fi folosite de acasă. "Am aflat că petrecerea timpului în sălile de aşteptare alături de alţi pacienţi bolnavi poate fi problematică şi oamenii caută alte modalităţi de a solicita tratament', notează Samir Qamar, medic generalist şi creator al MedWand, un instrument care permite pacientului să-şi monitorizeze singur tensiunea arterială, temperatura etc. şi de a transmite rezultatele direct prin computer. Acest instrument urmează să fie lansat pe piaţă în cursul acestui an. Pandemia a demonstrat lacunele tehnologice existente, aşa cum este faptul că unii pacienţi nu au acces la internet, a mai precizat medicul Qamar. "Una dintre problemele importante constă în dificultatea de a examina pacienţii de la distanţă", a mai declarat el pentru AFP. Mai multe companii au pătruns pe nişa pentru dezvoltarea de instrumente medicale ce pot fi folosite de acasă, cum sunt stetoscoape, otoscoape (pentru examinarea urechilor), tensiometre şi oximetre. Însă aceste companii trebuie să demonstreze că aceste noi instrumente au un nivel suficient de ridicat de precizie pentru a obţine aprobarea punerii lor pe piaţă. Printre tehnologiile prezentate la CES 2021 se numără şi instrumente pentru supravegherea stării de sănătate a persoanelor în vârstă care trăiesc singure, instrumente care pot fi purtate la mână, ca nişte brăţări, şi pot detecta primele semne de îmbolnăvire. De asemenea, companiile cu mulţi angajaţi pot găsi la CES 2021 soluţii pentru continuarea activităţii pe timpul pandemiei, aşa cum sunt termometrele inteligente, aparatele care purifică aerul sau roboţi care să desfăşoare activităţi de dezinfectare a suprafeţelor folosite în comun. ''Dispozitive mai puţin obişnuite, cum sunt purificatoarele de aer personale, care poate ar fi fost trecute cu vederea la ediţia de anul trecut, atrag acum mult mai mulţi oameni interesaţi", estimează Richard Windsor, un analist specializat în tehnologii, care deţine blogul Radio Free Mobile. Un alt element esenţial care face posibilă oferirea de servicii medicale la distanţă: monitorizarea datelor de sănătate şi utilizarea instrumentelor de analiză pentru a înţelege mai bine riscurile, indiferent dacă este vorba de COVID-19 sau alte boli, notează Bettina Experton, directorul general al platformei digitale de sănătate Humetrix, expozant de lungă durată la CES. Dacă mai mulţi pacienţi vor apela la telemedicină, este posibil ca medicul să nu se fi întâlnit niciodată cu persoana pe care o tratează. Din acest motiv este esenţial să aibă acces la dosarul său medical", a mai subliniat ea. Platforma Humetrix a dezvoltat diferite aplicaţii pentru telefonul mobil, permiţând transferul datelor medicale ale pacienţilor cu un singur click. Această platformă, deopotrivă accesibilă persoanelor particulare precum şi asiguratorilor, apelează la inteligenţa artificială (AI) pentru a realiza evaluări ale riscurilor de sănătate ale pacienţilor. Axion Research, o societate cu sediul al Tokyo, propune un sistem de detectare a semnelor timpurii ale anumitor boli precum cancerul sau Alzheimer datorită unui sistem de inteligenţă artificială care "cartografiază" starea de sănătate a pacienţilor. Printre alte tendinţe prezentate la CES 2021 se numără şi utilizarea de instrumente şi gadgeturi care înregistrează anumiţi parametri medicali, cum ar fi pulsul sau nivelul de oxigen din sânge şi, în cazul în care se înregistrează valori neobişnuite, pot transmite în mod automat aceşti parametri către medici.AGERPRES/(AS – autor: Codruţ Bălu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Acasă Stiri Internationale Stiinta CES2021: Accentul pe tehnologii medicale inteligente în contextul pandemiei cu noul coronavirus
CES2021: Accentul pe tehnologii medicale inteligente în contextul pandemiei cu noul coronavirus
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.