Cantautorul mexican Armando Manzanero, considerat o legendă a boleroului mexican, a murit luni, la vârsta de 86 de ani, a anunţat preşedintele Mexicului, Andrés Manuel Lopez Obrador, transmite AFP. "Este ceva foarte trist. Don Armando Manzanero, un mare compozitor, unul dintre cei mai buni din ţară şi totodată un om sensibil la problemele sociale. Regret profund moartea sa", a declarat, vizibil emoţionat, şeful de stat în cadrul conferinţei sale de presă cotidiene. Născut în statul Yucatan (estul Mexicului), Armando Manzanero a fost un compozitor prolific, foarte cunoscut în America latină pentru baladele sale romantice. În 2014 Manzanero a devenit primul artist mexican recompensat cu un premiu Grammy pentru întreaga sa carieră. Compozitorul a murit luni în urma unui atac de cord, într-un spital din Ciudad de Mexico. Artistul a fost spitalizat la data de 17 decembrie, după ce a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Şase zile mai târziu a fost intubat, procedură medicală pentru care "şi-a dat consimţământul deplin", conform apropiaţilor săi. Armando Manzanero a fost unul dintre compozitorii cei mai emblematici ai boleroului latino-american, stil muzical adoptat de mexicani după ce a apărut şi s-a făcut cunoscut în Cuba începând cu sfârşitul secolului XIX.AGERPRES/(AS – autor: Codruţ Bălu, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Compozitorul mexican Armando Manzanero a murit
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.