Concertul aniversar ''Grimus – 10 ani'', înregistrat în urmă cu patru ani la Arenele Romane, va avea premiera online de Anul Nou, la miezul nopţii, pe Overground Showroom – cea mai nouă bibliotecă online de concerte. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, va fi un spectacol deosebit, cu două ore de muzică live, cu piese din toată discografia trupei Grimus de până în acel moment. În cadrul evenimentului vor putea fi ascultaţi şi invitaţii speciali Doru Trăscău (The Mono Jacks), Dan Byron (byron) şi George Gâdei (Travka). "Nu o să uit niciodată ziua de 26 februarie 2016, când am aniversat 10 ani de Grimus la Arenele Romane. În special momentul în care arenele au vibrat datorită fanilor care ne-au cântat în cor 'La mulţi ani' din tot sufletul. Energia emanată de către cei din public m-a emoţionat foarte mult şi cred că niciunul dintre noi nu putea spera la un cadou mai frumos de ziua noastră. M-am simţit nostalgic să-i avem pe scenă pe cei care au contribuit la formarea trupei şi sunt recunoscător tuturor celor care au făcut posibilă acea zi minunată. Vizionare plăcută să aveţi urmărind cadoul nostru pentru voi de Anul Nou!", spune solistul trupei clujene, Bogdan Mezofi. Biletele costă 29 de lei şi pot fi achiziţionate de pe www.iabilet.ro. După cumpărarea biletelor, aceştia vor primi la scurt timp un email cu datele de login în platforma Overground Showroom, unde vor avea acces la concert din momentul premierei timp de o lună. Concertul va fi de asemenea disponibil pentru toţi abonaţii Overground Showroom ce au optat pentru un plan tarifar recurent (lunar, anual etc.). AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: Grimus / Facebook.com