Un studiu restrâns efectuat în Marea Britanie a constatat că o ''imunitate celulară'' la virusul pandemic SARS-CoV-2 era prezentă după şase luni de la infectare la persoanele cu simptome uşoare de COVID-19 sau asimptomatice, ceea ce sugerează că acestea ar putea avea un anumit nivel de protecţie, cel puţin pentru acea perioadă de timp, relatează Reuters. Oamenii de ştiinţă care au prezentat luni concluziile, rezultate în urma analizelor efectuate pe o sută de pacienţi cu COVID-19 din Marea Britanie care nu au avut nevoie să fie internaţi, au declarat că acestea au fost "liniştitoare", dar nu înseamnă că oamenii nu pot fi, în cazuri rare, infectaţi de două ori cu această boală. "În timp ce constatările noastre ne fac să fim optimişti cu prudenţă în ceea ce priveşte intensitatea şi durata imunităţii generate după infecţia cu SARS-CoV-2, aceasta este doar o piesă din puzzle", a declarat Paul Moss, profesor de hematologie la Universitatea din Birmingham, unul dintre conducătorii studiului. "Există multe lucruri pe care le mai avem de învăţat înainte de a înţelege pe deplin modul în care funcţionează imunitatea la COVID-19", a precizat el. Studiul, care nu a fost încă evaluat de către alţi experţi, dar a fost publicat online în bioRvix, a analizat sângele a o sută de pacienţi la şase luni după ce au avut, fie cazuri uşoare de COVID-19, fie au fost asimptomatici. S-a constatat că, în timp ce nivelurile de anticorpi în cazul unora dintre pacienţi scăzuseră, răspunsul limfocitelor T – o altă componentă esenţială a sistemului imunitar – a fost în continuare unul robust. "Rezultatele (noastre) preliminare arată că răspunsul celulelor T poate dura mai mult decât răspunsul iniţial al anticorpilor", a precizat Shamez Ladhani, epidemiolog consultant în cadrul Public Health England, care s-a numărat printre conducătorii cercetării. Totodată, studiul a constatat că amploarea răspunsului limfocitelor T a fost diferit, acesta fiind considerabil mai ridicat la persoanele care prezentaseră simptome COVID-19 decât în cazul celor care fuseseră asimptomatice după infectare. Cercetătorii au indicat că acest lucru ar putea fi interpretat în două moduri: pe de o parte, este posibil ca un răspuns imun mai amplu să ofere o mai bună protecţie împotriva reinfectării la persoanele care prezentau simptome sau, pe de altă parte, că pacienţii asimptomatici sunt capabili să lupte contra virusului fără a fi nevoie să genereze un răspuns imun mai amplu. Experţi care nu au fost implicaţi în mod direct în acest studiu au declarat că aceste constatări sunt importante şi se adaugă unui volum în creştere al informaţiilor dobândite cu privire la potenţiala imunitate la COVID-19. "Aceste rezultate oferă asigurare că, deşi titrul de anticorpi împotriva SARS-CoV-2 poate scădea sub nivelurile detectabile în câteva luni de la infectare, poate fi menţinut un grad de imunitate la virus", a declarat Charles Bangham, preşedintele departamentului de imunologie de la Imperial College London. "Cu toate acestea, rămâne întrebarea esenţială: oferă aceste celule T persistente o protecţie eficientă împotriva reinfectării?", a adăugat el. În timp ce peste 46 de milioane de persoane din întreaga lume au fost infectate cu COVID-19, cazurile confirmate de reinfectare sunt în continuare rare, notează Reuters. AGERPRES/(AS – autor: Dana Purgaru, editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Gabriela Badea)
Acasă Stiri Internationale Stiinta Coronavirus: ”Imunitatea celulară” se poate menţine mai mult decât răspunsul iniţial al...
Coronavirus: ”Imunitatea celulară” se poate menţine mai mult decât răspunsul iniţial al anticorpilor (studiu)
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.