India a crescut numărul de vizitatori care pot vizita Taj Mahal-ul la 15.000 pe zi, în pofida avertismentelor autorităţilor sanitare, potrivit cărora o supraaglomerare a siturilor turistice ar putea duce la o creştere a numărului de cazuri de COVID-19, informează Reuters. Mausoleul din secolul al XVII-lea, una dintre cele mai populare destinaţii turistice din India, a fost închis în martie după ce guvernul a impus un lockdown pentru a reduce răspândirea noului coronavirus. Când s-a redeschis în septembrie, accesul vizitatorilor a fost permis iniţial doar în condiţii stricte, însă responsabilii locali susţin că numărul turiştilor a crescut în ultimele săptămâni, ceea ce i-a determinat să ridice plafonul de la 10.000 pe zi. "Limita a fost mărită la 15.000 de bilete pe zi, aşa că în prezent orice turist îşi poate procura un bilet şi admira monumentul", a precizat arheologul Vasant Kumar Swarnkar. Miercuri, mii de turişti, mulţi fără măşti, au venit să viziteze faimosul monument din marmură albă, înghesuindu-se în jurul casei de bilete. Oficialii federali din domeniul sănătăţii au avertizat marţi că supraaglomerarea destinaţiilor turistice ar putea duce la o nouă creştere a cazurilor de coronavirus, temerile îndreptându-se în special spre noua tulpină, mai contagioasă, identificată în Regatul Unit şi apoi detectată şi în India. India a înregistrat al doilea cel mai mare număr de cazuri de coronavirus după Statele Unite şi circa 148.500 de decese asociate COVID-19. AGERPRES/ (AS – autor: Ana Bîgu, editor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)