Primele vaccinuri împotriva COVID-19 vor sosi în UE în primăvara anului viitor, ''dacă totul merge bine'', a declarat vineri directorul executiv al Agenţiei Europene a Medicamentelor (EMA), Guido Rasi, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE. ''Este foarte dificil, aproape imposibil să avem vaccinul pentru anul 2020. Dacă totul merge bine, în primele luni ale anului 2021 am putea avea trei vaccinuri aprobate de EMA'', a estimat directorul acestei agenţii într-o declaraţie acordată postului de ştiri Skytg24. ''Cred că, dacă avem noroc, mulţi dintre cei care vor dori să se vaccineze o vor putea face în vara lui 2021'', după ce cu dozele aşteptate pentru primăvară se va iniţia vaccinarea pentru categoriile de risc. Guido Rasi a atenţionat însă că ''sosirea vaccinului va fi începutul sfârşitului pandemiei, nu sfârşitul'' şi ''numai după un an de când vaccinul va fi disponibil vom vedea pandemia reducându-se în mod semnificativ''. EMA evaluează în prezent vaccinurile experimentale dezvoltate de companiile Pfizer, AstraZeneca şi Moderna pentru a grăbi autorizarea lor dacă testele clinice le vor dovedi eficacitatea şi siguranţa. Dar, şeful agenţiei europene a atras atenţia că, indiferent de concluziile acestor teste şi analize, vor trebui evaluate şi în practică, într-o perioadă de cel puţin şase luni de campanie de vaccinare, răspunsul oamenilor la vaccin şi durata imunităţii dobândite în urma administrării acestuia. De asemenea, adaugă el, masca şi distanţarea socială vor continua să fie necesare chiar şi după iniţierea vaccinării populaţiei. Cât despre tratamentele şi medicamentele pentru COVID-19, potrivit directorului EMA ''există cel puţin două sau trei medicamente ori scheme de tratament care cu siguranţă sunt eficiente, precum administrarea cortizonului la momentul potrivit, nici prea devreme şi nici prea târziu, sau anticoagulantele''. De asemenea, subliniază el, ''acum este foarte accesibilă posibilitatea începerii folosirii anticorpilor monoclonali'', tratamentul de care a beneficiat preşedintele american Donald Trump.AGERPRES/(AS – autor: Sorin Popescu, editor: Sorin Calciu, editor online:Andreea Lăzăroiu)
Acasă Stiri Internationale Stiinta Coronavirus: Primele vaccinuri vor sosi în primăvară, dar aceasta nu va fi...
Coronavirus: Primele vaccinuri vor sosi în primăvară, dar aceasta nu va fi sfârşitul pandemiei (directorul EMA)
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.