Ştefan Mihai, Mădălina Muşat şi Iulian Trăistaru sunt câştigătorii celei de-a 5-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru DbutanT, dedicată debutului în actorie, organizată de Teatrul "Andrei Mureşanu" din Sfântu Gheorghe şi Teatrul de Stat din Constanţa. Directoarea teatrului din Sfântu Gheorghe, Anna Maria Popa, a declarat că în competiţie au fost înscrise iniţial 27 de spectacole, însumând 70 de tineri nominalizaţi, dintre care juriul a selectat opt spectacole cu 30 de nominalizaţi, iar în finală au intrat cinci concurenţi, dintre care au fost desemnaţi cei trei câştigători. Ştefan Mihai, în vârstă de 25 de ani, a absolvit anul trecut Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L.Caragiale din Bucureşti, iar în urma câştigării acestui premiu a fost cooptat în echipa Teatrului de Stat din Constanţa, iar Mădălina Muşat, în vârstă de 25 de ani, şi Iulian Trăistaru, în vârstă de 22 de ani, ambii absolvenţi ai Facultăţii de Teatru şi Film din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, au obţinut un contract cu Teatrul "Andrei Mureşanu" din Sfântu Gheorghe. Festivalul s-a desfăşurat pe parcursul săptămânii trecute la Constanţa, iar finala şi decernarea premiilor au avut loc sâmbătă şi duminică la Sfântu Gheorghe, fără public, ca urmare a creşterii incidenţei cazurilor de COVID-19 la peste 3 la mia de locuitori. Anna Maria Popa a menţionat că DbutanT este singurul festival de teatru din ţară care se adresează artiştilor aflaţi la început de drum, iar fiecare ediţie este dedicată unei categorii artistice. Astfel, prima ediţie a fost consacrată actorilor, a doua regizorilor, a treia scenografilor, a patra compozitorilor de muzică de teatru şi coregrafilor, iar acestea vor fi reluate într-un ciclu prestabilit. Câştigătorii ediţiilor precedente au fost actriţa Paula Rotar (2016), regizorul Nagy Botond (2017), scenografa Gabriella Spiridon (2018) şi coregrafa Simona Dabija (2019). AGERPRES / (A, AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea) Sursa foto: D-butan-T / Facebook
Acasă Stiri Nationale Cultura Covasna: Ştefan Mihai, Mădălina Muşat şi Iulian Trăistaru, câştigătorii Festivalului DbutanT
Covasna: Ştefan Mihai, Mădălina Muşat şi Iulian Trăistaru, câştigătorii Festivalului DbutanT
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.