Bursele de pe Wall Street au deschis şedinţa de luni cu creşteri spectaculoase, anunţul progreselor pentru un vaccin anti-COVID influenţând în special acţiunile din sectoarele care au avut cel mai mult de suferit de pe urma pandemiei, transmite AFP. În jurul orei 14.50 GMT, indicele Dow Jones Industrial Average afişa o creştere de 4,37% până la 29.561,67 puncte cu doar 10 puncte sub recordul istoric atins la mijlocul lunii februarie. Indicele S&P 500 înregistra o creştere de 3,72% până la 3.640 puncte, cu 60 puncte sub recordul de la începutul lunii septembrie. Acţiunile Pfizer erau în creştere cu 8,86% după ce grupul farmaceutic american a anunţat că, împreună cu firma germană BioNTech, a pus la punct un vaccin eficient în 90% din cazuri pentru a preveni infecţiile cu Covid-19. Creşteri importante au înregistrat şi acţiunile altor companii farmaceutice precum Merck (+4%) şi Johnson and Johnshon (+3,80%). De asemenea, toate sectoarele înregistrau creşteri, începând cu companiile din sectorul energiei (+12,82%) , care şi-au redobândit încrederea într-o relansare a activităţii. Companiile din sectorul imobiliar (+8,49%) şi sectorul bancar (+7,49%) afişau şi ele creşteri, la fel ca şi companiile aeriene precum titlurile American Airlines, care s-au apreciat cu 13% sau United Airlines, care au înregistrat un avans de 18,50%. Interesul investitorilor pentru acţiuni s-a resimţit şi pe piaţa de obligaţiuni, un randamentul pentru obligaţiunile pe zece ani emise de Trezoreria SUA a urcat până la 0,9372% de la 0,8185% vineri. De asemenea, pieţele de acţiuni din întreaga lume au crescut pe măsură ce investitorii au devenit optimişti că victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale înseamnă un pachet de stimulente fiscale mai mare în SUA şi un comerţ mondial mai calm. Aceasta ar însemna perspective de câştiguri mai bune pentru companiile expuse pe prima economie a lumii dar şi posibilitatea ca Rezerva Federală american să intervină pentru a oferi un sprijin suplimentar economiei. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu) Citește și: Coronavirus: Pfizer a anunţat că vaccinul său anti-COVID-19 are o eficienţă de peste 90%
Acasă Stiri Internationale Economic Extern Creşteri importante pe Wall Street după anunţul progreselor pentru un vaccin anti-COVID
Creşteri importante pe Wall Street după anunţul progreselor pentru un vaccin anti-COVID
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.