Cunoscutul poet israelian Nathan Zach, recompensat cu numeroase premii naţionale şi internaţionale, a murit la vârsta de 89 de ani, a confirmat vineri spitalul Sheba, din apropierea capitalei Tel Aviv, informează DPA. Potrivit unei declaraţii a ministrului culturii, Hili Tropper, pentru Channel 12, Zach a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi ai ţării, iar influenţa sa asupra scenei culturale israeliene se va resimţi timp de generaţii. Preşedintele Reuven Rivlin şi ministrul apărării Benny Gantz i-au adus un omagiu poetului pe Twitter. Zach s-a născut la Berlin, însă familia sa a emigrat în Israel la mijlocul anilor 1930. AGERPRES/(AS – autor: Ana Bîgu, editor: Mihaela Moise, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: Tomer Applebaum / www.haaretz.com