Un cutremur cu magnitudinea 3,8 s-a produs miercuri după-amiaza, la ora locală 16:27, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la o adâncime de 128 de kilometri, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 85 km Est de Braşov, 96 km Sud de Bacău, 100 km Nord-Est de Ploieşti, 109 km Vest de Galaţi, 112 km Nord-Vest de Brăila şi 149 km Nord de Bucureşti. În luna decembrie, în România au avut loc 17 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,8 pe Richter. Cel mai puternic seism din acest an s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe scara Richter. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti. AGERPRES/(AS – autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)