În condiţiile în care majoritatea târgurilor de Crăciun sunt închise din cauza pandemiei de COVID-19, standurile în aer liber care vând vin fiert s-au înmulţit în Germania, pe măsură ce proprietarii de baruri şi restaurante încearcă să creeze o atmosferă festivă şi să câştige nişte bani în timpul carantinei, transmite Reuters. Însă având în vedere că numărul cazurilor de infecţie rămâne unul ridicat în Germania, politicienii se tem că adunările de oameni care consumă alcool, deseori fără a purta mască şi a respecta distanţa socială, ar putea prejudicia eforturile destinate aducerii sub control a pandemiei. "Standurile cu vin fiert funcţionează la capacitate maximă. Cei infectaţi astăzi îi vor infecta pe alţii săptămâna viitoare. Ne confruntăm cu o situaţie similară în alte oraşe?", se întreabă expertul în sănătate publică de la SPD, Karl Lauterbach, într-o postare pe Twitter referindu-se la situaţia din Koln. La rândul său, ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, i-a criticat pe cei care au acţionat imprudent, subliniind că în timp ce unii se îngrămădesc la standurile cu vin fiert, angajaţii din sistemul medical lucrează non-stop pentru a salva vieţi la terapie intensivă. Potrivit noilor restricţii introduse în Germania, barurile şi restaurantele sunt închise până la data de 10 ianuarie 2021, însă li se permite să ofere servicii de livrare de alimente şi băuturi. Pentru unii proprietari, servirea de vin fiert către germanii care caută să se bucure de sărbători în absenţa târgurilor de Crăciun este singura modalitate de a face bani. "Pur şi simplu nu mai avem mijloacele financiare pentru a face faţă facturilor zilnice, asigurărilor şi aşa mai departe", spune Tobi Epping, proprietarul pub-ului 'Die Wache' din oraşul Bonn, care împreună cu alte baruri a organizat un stand de vin fiert în zilele de vineri şi sâmbătă. "Nu este vorba de o mare afacere, dar este mai bine decât nimic", adaugă Tobi Epping. La rândul său, Ragnar Fleischmann, proprietarul pub-ului 'NYX'm spune că iniţiativa este binevenită deoarece altfel oamenii ar putea să se întâlnească în spaţii închise la domiciliu. Însă organizarea unor evenimente similare în alte oraşe din Germania a provocat aglomerări de oameni. Sâmbătă, poliţia din Heidelberg a fost nevoită să intervină pentru a despărţi o mulţime de aproape 200 de persoane care luau parte la un festival al vinului fiert. Landul Bavaria, care până acum are cele mai multe decese de pe urma coronavirusului, a decis să interzică vânzarea de alcool în aer liber începând de miercuri, în timp ce landul Renania-Palatinat (sud-vestul Germaniei) a interzis vânzarea vinului fiert pentru acasă. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Dezbatere intensă pe tema vinului fiert în Germania
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.