Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a afirmat că Florin Cîţu este "un premier destul de fragil" şi că îl aşteaptă la sediul PSD să vină cu proiectul de buget. "Avem un premier destul de fragil, care este un negociator inabil, uneori este emoţional, comunică mai degrabă pe Facebook. Am văzut că a venit cu o scrisoare, la un moment dat, nu a înţeles nimeni de ce, a mers cu o scrisoare la sediul PSD. Acum îl aşteptăm eventual la sediu să ne aducă proiectul de buget, pentru că asta era datoria ministrului Finanţelor. Dacă ne uităm la împărţirea pe ministere şi la modul cum s-au împărţit funcţiile, observăm că USR PLUS este mai degrabă câştigătorul acestor negocieri, pentru că liberalii s-au bătut pe cele două funcţii destul de expuse public, dar care sunt şi un factor de risc – cea de premier şi cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor", a declarat Dîncu pentru AGERPRES. El a adăugat că această primă rundă de negocieri între partidele de centru-dreapta "a fost o bătălie mai degrabă pentru scaune". "E cumva româneşte să se întâmple acest lucru, doar că în această negociere s-a încălcat prima promisiune, aceea că va fi un guvern mai minimal, să zicem aşa, de criză. Văd că pentru a se finaliza această târguială a fost nevoie de o prelungire de ciolan, astfel că în loc de 15 ministere avem 18 ministere. (…) Criza pandemică se adânceşte. Guvernul care încheie un an de mandat nu a avut cea mai bună gestiune a acestei crize şi faptul că Ministerul Sănătăţii trece la un alt partid ne arată că s-ar putea să avem şi o lipsă de continuitate chiar in mijlocul pandemiei. Poate că era mai bine dacă Ministerul Sănătăţii rămânea la PNL pentru continuitate, nu neapărat pentru rezultatele ministrului Nelu Tătaru", a mai afirmat Dîncu. Acesta a spus că este exclus ca PSD să voteze acest Guvern, pe care îl consideră "o manufactură politică între cei care au pierdut alegerile". "PSD se consideră îndreptăţit să fi avut prima şansă să propună şi să facă o majoritate, conform cutumei care a funcţionat până acum", a menţionat liderul social-democrat. AGERPRES/(A – autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu) Citiţi şi: * Orban: Cîţu-propunerea de premier susţinut de PNL, USR PLUS şi UDMR; viitorul Guvern va avea 2 vicepremieri şi 18 ministere * Ministerele Justiţiei, Transporturilor, Sănătăţii, Fondurilor Europene vor reveni USR PLUS * Ministerele Apărării, de Externe, Finanţelor, de Interne, Educaţiei, Energiei, Agriculturii, Culturii şi Muncii vor reveni PNL * Kelemen Hunor: UDMR va asuma trei portofolii în viitorul Guvern – Ministerele Dezvoltării, Mediului şi Tineretului şi Sportului * Florin Cîţu: Este nevoie să avem un Guvern cât mai repede învestit în zilele următoare
Dîncu: Avem un premier destul de fragil; îl aşteptăm la sediul PSD să ne aducă proiectul de buget
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.