Directorul general al agenţiei bulgare de presă BTA, Maxim Mincev, a încetat din viaţă la vârsta de 67 de ani, după o boală scurtă, a anunţat agenţia duminică. Ştirea nu precizează cauza decesului, dar presa bulgară a relatat că Mincev era în spital de câteva zile pentru COVID-19, potrivit sofiaglobe.com. Maxim Mincev s-a născut la 5 iunie 1953 la Sofia şi a absolvit jurnalismul. În cariera sa de jurnalist a lucrat şi pentru postul naţional de radio BNR şi Radio Europa Liberă. A devenit pentru prima dată director general al BTA în 2003 şi a deţinut o serie de alte posturi notabile, între care preşedinte al Asociaţiei Agenţiilor de Presă din Balcani şi Sud-Estul Europei (ABNA-SE), secretar general al Congresului Mondial al Agenţiilor de Presă şi preşedinte al Asociaţiei Agenţiilor de Presă de la Marea Neagră (BSANNA). A scris numeroase cărţi, inclusiv despre călătoriile sale în Africa. Agenţia bulgară de presă BTA, al cărei director era Maxim Mincev, se numără printre agenţiile de presă partenere ale AGERPRES.AGERPRES/(AS – autor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)