Alianţa Europeană a Agenţiilor de Presă (EANA) a trimis o Scrisoare deschisă premierului Sloveniei, Janes Jansa, în care cere asigurarea imediată a finanţării pentru Agenţia naţională de presă din Slovenia (STA), alăturându-se astfel unui apel similar din partea comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic. EANA îşi exprimă îngrijorarea şi consternarea cu privire la ultimele evoluţii din Slovenia cu privire la STA, membră a alianţei. Din păcate, agenţia s-a trezit într-o poziţie precară din cauza suspendării finanţării serviciului său public. Acest lucru pune în pericol continuarea funcţionării sale, precum şi însăşi existenţa sa, se spune în scrisoarea semnată de board-ul EANA şi de secretarul general al instituţiei, Alexandru Ion Giboi. ''Suntem siguri că sunteţi de acord cu noi atunci când subliniem importanţa libertăţii mass-media de la orice implicare politică. De asemenea, credem în democraţia totală şi deschisă care guvernează Slovenia, guvernul ţării şi acţiunile dumneavoastră în calitate de prim-ministru. În acest context, EANA se alătură apelului de ieri al comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, îndemnând Guvernul Republicii Slovenia să asigure imediat finanţarea pentru STA'', scrie board-ul EANA. Semnatarii consideră nejustificată suspendarea finanţării agenţiei şi serviciului public al STA, avându-se în vedere avizul legal publicat de Oficiul Guvernului pentru Legislaţie şi un aviz juridic separat comandat de STA. ''Din analiza noastră asupra faptelor, suspendarea finanţării ar putea fi explicată doar ca o formă de presiune asupra independenţei STA, o conduită inacceptabilă şi pe care o condamnăm, dacă acesta este cazul, întrucât aceasta contravine valorilor de bază al Alianţei noastre şi, cu atât mai mult, merge împotriva principiilor fondatoare ale societăţilor democratice''. Scrisoarea deschisă din partea EANA a fost trimisă biroului premierului Jansa joi 10 decembrie şi publicată luni de alianţă pe site-ul său. Aceasta precizează că până la data la care a făcut public textul scrisorii nu a primit răspuns din partea autorităţilor slovene până în momentul publicării.AGERPRES/(AS – autor: Mariana Ionescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)