La nivelul Comisiei Europene (CE) nu se mai discută de multă vreme despre câte pubele să ai la poartă sau dacă e bine să duci PET-ul la magazin sau nu, dar în România acestea sunt întrebări la care încă nu există răspunsuri clare, a afirmat, vineri, la evenimentul PRIA Environment, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet. "Am mers la Comisie să discut despre ţintele intermediare, despre planurile mai ambiţioase pentru anul 2030 şi vă mărturisesc că niciodată nu s-a discutat despre managementul deşeurilor. Din nefericire trebuie să o spun: lucrurile despre care discutăm noi astăzi aici, respectiv ce facem cu deşeurile voluminoase, cu deşeurile din construcţii, cu reciclabilul, dacă e bine sau nu să avem sistem de 'Garanţie – Returnare' nu se mai discută de mult timp în grupurile de lucru ale Comisiei Europene, pentru că ele au fost, cel mai probabil, rezolvate deja în urmă cu ani sau poate cu zeci de ani de anumite state-membre (…) Aproape întotdeauna, când vorbim despre statele foarte ambiţioase, constatăm că acestea sunt cele care nu mai discută de multă vreme despre câte pubele să ai la poartă, dacă e bine să duci PET-ul înapoi la magazin sau nu, ce să faci cu canapeaua dacă vrei să-ţi schimbi mobila, unde să o duci. Sunt întrebări la care încă în România nu există răspunsuri clare. Aici, Ministerul Mediului este foarte hotărât, mai ales în perspectiva unui nou ciclu 2021 – 2024, care se suprapune şi peste un ciclu de finanţare europeană, respectiv programul financiar viitor 2021 – 2027, şi în contextul Programului naţional de Redresare şi Rezilienţă, ne propunem să recuperăm foarte mult în acest handicap cu care ne luptăm în acest moment", a subliniat Fechet. În ceea ce priveşte Green Deal sau Pactul Verde Ecologic, demnitarul a menţionat că acesta este un instrument politic care va sta la baza legislaţiei subsecvente ce urmează a fi elaborată la Bruxelles. "Green Deal, spre deosebire de ce s-a mai discutat, nu e nici vreo lege, nici vreo Directivă, nici vreun Regulament cu aplicare imediată, ci este un instrument politic, o filosofie care va sta la fundaţia legislaţiei subsecvente ce urmează a fi scrisă de către Comisia Europeană, de către Parlament şi care, bineînţeles, va contura modul în care celelalte state vor îndeplini acest obiectiv final atât de nobil, respectiv neutralitatea climatică până în anul 2050", a declarat oficialul. PRIAevents organizează, vineri, o nouă conferinţă de specialitate în care vor fi abordate cele mai importante teme şi probleme legate de mediu. Dezbaterile din cadrul PRIA Environment sunt axate pe o serie de subiecte, precum Green Deal România, digitalizarea companiilor de mediu şi transparenţa, colectarea deşeurilor voluminoase, deşeurile din construcţii, reglementări în domeniul fiscal privind Fondul pentru Mediu, studii despre reciclare, ce pot face companiile de reciclare, de colectare, respectiv autorităţile locale, Sistemul de Garanţie-Depozit pentru PET-uri, sticle şi doze de aluminiu. AGERPRES/(A – autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Fechet: La Comisia Europeană nu se mai discută despre câte pubele să ai la poartă; în România nu există răspunsuri clare
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.