Rezultatul alegerilor generale din România indică o continuare a incertitudinii politice şi în consecinţă un mediu dificil pentru elaborarea de politici, arată un raport al agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings, potrivit căruia adoptarea bugetului pe 2021 va fi un test imediat al coeziunii următoarei administraţii şi un indiciu al direcţiei posibile a politicii fiscale. Gestionarea unei coaliţii formată din trei sau patru partide ar putea consuma energia politică, ceea ce va face mai dificil pentru PNL să îşi implementeze propria sa agendă şi să limiteze apetitul şi capacitatea sa de a adopta măsuri necesare pentru a opri deteriorarea pe termen lung a finanţelor publice ale României, susţine Fitch. "Discuţiile cu privire la bugetul pe 2021 vor fi primul indiciu clar al direcţiei în care se va îndrepta politica fiscală a noi administraţii. PNL şi USR-PLUS au promis că vor implementa o consolidare fiscală graduală dar nu există un consens cu privire la amploarea şi calendarul măsurilor pe termen scurt, având în vedere provocările sanitare şi economice ridicate de pandemie", subliniază analiştii Fitch. Agenţia de evaluare se aşteaptă ca deficitul guvernamental să se reducă uşor până la 7,1% din PIB în 2021, de la un nivel record de 9,8% din PIB în 2020, şi arată că riscurile sunt, în continuare, orientate în principal în jos. Potrivit Fitch, PSD va rămâne cel mai mare partid din Parlament şi ar putea fi capabil să afecteze procesul de elaborare a politicilor. Cu toate acestea, Fitch nu se aşteaptă ca noul Parlament să vină cu iniţiative cu impact fiscal negativ, precum o majorare cu 40% a pensiilor. "Volatilitatea politică din România din ultimii ani a crescut incertitudinea şi a subminat planurile fiscale pe termen mediu. Elaborarea unor planuri credibile de consolidare fiscală pe termen mediu rămân un factor important în evaluarea noastră asupra ratingului suveran având în vedere experienţa trecută a României şi nivelul ridicat al rigidităţii bugetare", precizează Fitch. La finele lunii octombrie, Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al României la "BBB minus" cu perspectivă negativă, aceasta fiind ultima notă din categoria "investment-grade", recomandat pentru investiţii. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Acasă Stiri Nationale Economic Intern Fitch: Rezultatul alegerilor din România nu diminuează incertitudinea fiscală pe termen mediu
Fitch: Rezultatul alegerilor din România nu diminuează incertitudinea fiscală pe termen mediu
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.